Cel mai mare dar al străbunicii

Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Psalmii 139:14

Am luat o păpuşă de pe raftul unui magazin de suveniruri din Arizona şi am citit despre creatoarea ei, Danna. Numele companiei este Danna Does Dolls (Danna face păpuşi). Fiecare păpuşă avea o etichetă pe care scria: „Îmi aduc aminte că, atunci când eram mică, bunica mă ducea într-un câmp plin de maci de un portocaliu aprins. Îmi arăta cum să împăturesc şi să îndepărtez anumite părţi din floare, apoi să-mi folosesc unghia pentru a sculpta o faţă umană în partea moale a capsulei de mac. Aşa am creat prima mea păpuşă… Câtă magie! Poate pentru că mi-am iubit bunica atât de mult sau poate datorită curiozităţii pe care am simţit-o realizând păpuşi timp de doar o lună pe an, încă ador să realizez păpuşi. Astăzi, păpuşile mele sunt perene, dar conţin încă magie pură.”

„Uau, şi străbunica mea m-a învăţat să fac păpuşi din maci portocalii de California!” am exclamat, adresându-mă proprietarei. Şi pe loc am simţit o legătură ca de rudenie între mine şi Danna – iar elementul de legătură erau bunicile noastre.

Pentru mine, bunicii au fost extrem de importanţi. Ei m-au luat acasă la ei când aveam aproape trei ani şi, preluând rolul de părinţi, m-au crescut ca pe fiica lor. Străbunica a fost cea care m-a învăţat cum să confecţionez păpuşi din flori de mac. M-a învăţat şi cum să fac pâine şi dulceaţă şi să lustruiesc ca un profesionist pantofii de ocazie ai bunicului. Ea putea decoji un măr formând o bandă şerpuită şi ondulată. Apoi îmi spunea să-mi pun trei dorinţe în timp ce ea rotea coaja mărului peste capetele noastre, râzând în timp ce noi ne puneam dorinţele.

Într-o zi, împărtăşind unei prietene aceste amintiri, ea a exprimat un gând înţelept, şi anume că poate cel mai important lucru învăţat de la bunica a fost faptul că eram capabilă să fac diverse lucruri. Am fost de acord cu prietena mea. Mulţi bunici se trezesc în ziua de azi în postura de părinţi în viaţa nepoţilor lor. Ei au nevoie de rugăciunile noastre. Nu subestima niciodată puterea unui bunic de a influenţa în bine viaţa nepotului său. Eu sunt dovada vie a acestui lucru.

Doamne, Îţi mulţumesc pentru bunicii evlavioşi care m-au învăţat că Tu m-ai creat într-un mod atât de minunat! Binecuvântează bunicii care au preluat rolul părinţilor şi conduc viaţa micuţilor lor spre Tine!

Susan Murray

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor