Prin ochii unui copil

Apoi i-a luat în braţe si i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei. Marcu 10:16

Băiatul meu drag, în seara aceasta, fiind la cumpărături, cu meniul săptămânii viitoare plănuit în funcţie de ce era la reducere şi de câte cupoane aveam, ne-au mai rămas câţiva cenţi din bugetul nostru minuscul. Zâmbetul de pe faţa ta când am pus în cărucior flaconul cu soluţie pentru baloane de săpun a fost de nepreţuit. Abia ai aşteptat să ajungi acasă şi să vezi ce conţinea acea sticluţă.

Am pus deoparte cumpărăturile şi am întins mâna după comoara ta. Taţi s-a aşezat pe podea cu tine şi a rupt ambalajul. A scos bagheta şi ţi-a arătat că cercul trebuie să conţină un strat transparent de lichid înainte ca baloanele de săpun să poată apărea. Apoi a ridicat-o cu grijă spre buzele ţuguiate şi a suflat încetişor. Rezultatul părea pură magie.

Ai ţipat de bucurie la văzul primelor sfere transparente. Ai bătut din palme şi ai zâmbit cât de tare ai putut. Ai alergat în cercuri, apoi te-ai uitat nerăbdător la tatăl tău pentru mai multă magie.

El a suflat din nou, dar de data aceasta câteva dintre bule au fost purtate de suflul ventilatorului şi au dansat prin cameră, transformând-o într-o lume minunată a unor curcubeie strălucitoare. Te-ai ridicat în picioare şi ai început să le urmăreşti clătinându-te. Ai prins una cu mâinile tale micuţe şi s-a spart. Mirarea ta mi-a frânt inima.

Ţi-ai revenit repejor şi ai început să urmăreşti altele, mergând cât de repede puteai cu paşii tăi mărunţi după fiecare rafală de bule care ieşeau din bagheta pe care o ţinea tăticul tău. Bucuria ta era contagioasă. Am uitat pentru un moment cât de greu o duceam cu toate, când am văzut lumea prin ochii tăi. Acele câteva minute îmi vor rămâne întipărite pentru totdeauna. O dulce reamintire că şi noi avem un Tată care vrea să ne binecuvânteze cu minunile Lui. Doar că suntem atât de ocupaţi cu problemele din vieţile noastre, încât uităm să vedem bucuria simplă pe care o oferă fiecare zi – acele momente de bucurie date de Dumnezeu care plutesc prin vieţile noastre, transformându-ne şi oferindu-ne speranţă şi promisiunea unei case în ceruri.

Îţi mulţumesc, Tată, pentru că ne aminteşti de dragostea Ta, de bucuria Ta, de minunăţia Ta, aşa cum este văzută prin ochii unui copil!

Kimberley Tagert-Paul

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video