Pur şi simplu iubeşte-i!

Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. 1 Ioan 4:7

Când eram însărcinată cu primul copil, primeam multe sfaturi. Cunosc multe proaspete mămici care se plâng de acest lucru, dar eu mă simţeam extrem de copleşită şi de nesigură, aşa încât chiar căutam sfaturi sau măcar încurajări. Un străin mă întreba când voi naşte, iar eu scăpăm fără să vreau cuvinte ca: „Nu sunt pregătită!”

Unii mi-au spus să dorm cât de mult pot, fiindcă imediat ce copilul va veni, nu voi mai ajunge să dorm vreodată. Cinicii mi-au spus să mă bucur de viaţă, pentru că intr-un timp scurt voi ajunge obosită şi slabă.

Optimiştii mi-au spus că eram pe punctul de a mă îmbarca în cea mai grozavă călătorie imaginabilă. Cu toţii aveau dreptate.

De la câţiva pe care îi admiram ca părinţi am primit un sfat care a devenit şi preferatul meu, datorită simplităţii lui: „Doar iubeşte-i! Iubeşte-ţi copiii şi ei vor fi bine!”

Consider că acest lucru este atât de important nu doar pentru că dragostea pe care i-o porţi unui copil afectează felul în care îl înveţi, îl creşti şi îl disciplinezi, dar, ca părinte, tu radiezi dragostea lui Dumnezeu. Un copil va învăţa despre Dumnezeu şi îşi va forma o imagine despre El bazată pe felul în care îl iubeşti.

Când era pe pământ, şi Isus a dat sfaturi. Un învăţător al legii a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta” (Marcu 12:30).

Fetiţa mea are acum doi ani, iar zilele noastre abundă de veselie, accese de furie, acomodare cu oliţa şi alte câteva accese de furie. Este uşor să ajungi copleşit. Ce fel de persoană va deveni dacă nu îi putem calma isteriile? Dacă nu va reuşi niciodată să înveţe să folosească toaleta? în aceste zile pline de incertitudine, îmi amintesc de vorbele de înţelepciune ale celorlalţi şi îmi spun: „Doar iubeşte-o.”

Oh, Doamne, ajută-mă să supravieţuiesc lacrimilor, acceselor de furie şi acestei perioade! Iar atunci când mă simt copleşită, alină-mă cu dragostea Ta, chiar atunci când îmi arăţi cum să iubesc această micuţă persoană pe care mi-ai încredinţat-o! Îţi mulţumesc, Doamne!

Dena King

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video