Gata cu lucrurile de îndreptat!

Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Filipeni 1:6

Îţi priveşti copilul ca pe un dar de la Dumnezeu? El ţi-a încredinţat una dintre cele mai măreţe comori pe care le poţi deţine. Totuşi arată vorbele şi acţiunile noastre faptul că îl privim în felul acesta? Dacă ar trebui să facem un inventar, poate că am fi surprinşi de cât de des vorbim în moduri din care s-ar putea deduce altceva.

Este o capcană extrem de uşoară concentrarea asupra aspectelor negative. Plângerea şi autocompătimirea sunt unele dintre tacticile Satanei ce funcţionează prea des. Te trezeşti vorbindu-ţi de rău copilul partenerului tău sau lui Dumnezeu? Ajungem foarte uşor ca rugăciunile noastre zilnice să semene mai mult cu o listă cu lucruri de îndreptat.

Lista devine lungă şi ne petrecem timpul de rugăciune cerându-l lui Dumnezeu să ne „repare” copiii sau soţul/soţia. În fiecare zi îi înmânăm lui Dumnezeu lista cu lucruri pe care să le îndrepte, iar rugăciunile noastre se înalţă spre tronul ceresc spunând ceva de genul: „Doamne, rezolvă cu mormăielile lui John, fa-o pe Katie să nu se mai certe cu surioara ei, ajută-l pe Michael să înveţe mai mult şi să ia note mai mari şi, Te rog, ajut-o pe Susie să doarmă noaptea!”

Când a fost ultima oară când ţi-ai devotat timpul de rugăciune exclusiv mulţumirilor înălţate lui Dumnezeu pentru fiecare membru al familiei tale, în loc să te plângi de ei? Adu-i în faţa Lui, menţionându-l pe fiecare pe nume, şi mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru lucruri punctuale la fiecare în parte. Apoi de ce să nu le spui şi lor aceste lucruri? înştiinţarea că te-ai aflat pe lista cuiva de rugăciuni de mulţumire poate fi un lucru impresionant.

Concentrându-ne pe aspectele pozitive, listele noastre cu lucruri de reparat adresate lui Dumnezeu se pot preface în momente de recunoştinţă şi laudă. „Doamne, îţi mulţumesc pentru capacitatea lui John de a observa lucrurile care necesită schimbare! îţi mulţumesc pentru micuţa Katie, care poate lua atitudine atunci când vede o nedreptate, îţi mulţumesc pentru că Michael adoră să stea afară, în mijlocul creaţiei Tale! îţi mulţumesc pentru energia cu care este dotată Susie.”

Doamne, îţi mulţumesc pentru copiii mei! Îţi mulţumesc pentru privilegiul extraordinar de a lefi părinte! Ajută-mă să nu fiu prinsă în aspectele negative, astfel încât să uit să-Ţi mulţumesc pentru cele pozitive!

Claudio şi Pamela Consuegra

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor