Usa mereu deschisă

„Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel Veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.” Isaia 40:28

Îmi amintesc acele momente. Acel munte de stres care creştea şi ameninţa să-mi cuprindă mintea, îndemnându-mă să fug spre un loc de refugiu. Aveam nevoie de o pauză de la „orăşelul copiilor”. Nu încăpea nicio îndoială că-mi ţinusem răsuflarea mult prea mult timp, secătuindu-mi stabilitatea mintală şi abilităţile parentale. Intrând deja pe modul de supravieţuire, am încercat să le distrag atenţia copiilor folosind una dintre cele mai eficiente metode din top: desene animate, gustări cu fructe şi somnul de prânz. Apoi m-am furişat spre „locul meu fericit” şi am închis uşa de la baie.

În sfârşit, singură. Să mă odihnesc. Să respir. Să-mi refac sănătatea mintală. Să-mi refac înfăţişarea – sau măcar ceva din ea. Până la urmă, imediat ce deschideam acea uşă săream din nou în tranşee.

N-am reuşit de prea multe ori să ajung prea departe cu planul meu de recreere. Înainte de a ajunge la stadiul de readunare a nervilor, apărea o mică voce care mă chema dincolo de uşă.

Doar câteva minute, Doamne! Este tot ce-mi doresc.

Dar eu reprezentam zona lor de confort. Ei tânjeau să vorbească cu mine. Să fie cu mine. Să împartă cu mine. Şi aveau nevoie ca eu să le port de grijă, să-i protejez, să-i liniştesc. Eram încântată de acest lucru, în ciuda nevoii de a evada din când în când.

Aşa este şi Tatăl nostru ceresc. Cu excepţia faptului că nu Se baricadează în baie. Spre deosebire de mine, El nu Se pierde cu firea şi nu are nevoie de odihnă. El este întotdeauna pregătit să-Şi îmbrăţişeze copiii plini de energie imediat ce este solicitat. E reconfortant să ştii că, indiferent de situaţie, uşa lui Dumnezeu este întotdeauna deschisă.

Doamne, îţi mulţumesc că mi-ai oferit mie rolul important de a creşte aceşti frumoşi copii! Oferă-mi putere şi înţelepciune să fiu cea mai bună mamă posibilă! Ajută-mă să menţin uşa deschisă şi să-i îndrum spre Tine, ca adevărata sursă a tot ce este bun şi reconfortant!

Cindy Lynn Jacobs

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video