Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta și nu li se întâmplă nicio nenorocire.
Psalmii 119:165
Ai făcut vreodată ceva ce ai fi dorit să nu fi făcut? Și s-a întâmplat vreodată să spui o minciună ca să eviți consecințele unei greșeli? Potrivit relatărilor de acum câțiva ani de pe un teren de golf din Baltimore, SUA, aceasta este ceea ce a făcut unul dintre jucători.
Îl vom numi pe acest om dr. Smith (nu e numele lui adevărat, dar pentru povestirea noastră este un nume potrivit). Dr. Smith își pregătea lovitura finală cu crosa pentru a introduce mingea de golf în gaură, și așa cum vă puteți imagina, era în mare tensiune. Ei bine, tocmai atunci se auzi țipătul unei gâște. Dr. Smith rată lovitura, aruncă vina pe gâscă, se luă după ea și o lovi cu crosa până ce o omorî.
Știți, mă îndoiesc că dr. Smith s-a simțit mai bine după ce a ucis gâsca, dar cert este că după ce fapta sângeroasă fu săvârșită, trebui să facă față nu doar faptului că-și pierduse cumpătul, ci și că încălcase câteva legi. În încercarea lui de a înlătura urmele, dr. Smith îndesă gâsca moartă în sacoșa sa de golf și o luă cu el. Însă martorii incidentului l-au raportat pe dr. Smith autorităților, care l-au arestat. Era acuzat că ucisese o gâscă în afara sezonului de vânătoare și că fusese găsită asupra lui o gâscă de Canada, pasăre protejată de lege.
Încercând să iasă nevinovat, dr. Smith oferi o altă variantă a întâmplării decât martorii. După el, gâsca fusese lovită din greșeală de mingea de golf și fusese rănită așa de rău, încât a trebuit s-o omoare ca să-i scurteze chinul. Se pare că a găsit și niște prieteni care au depus mărturie în favoarea lui, și întrucât gâsca oricum dispăruse, nu prea mai erau alte argumente împotriva sau în favoarea lui în afara relatărilor opuse ale martorilor.
Dacă martorii faptei comise de dr. Smith sunt cinstiți, însemnă că el s-a lăsat ușor ofensat și provocat să facă rău. El nu a respectat legile care ofereau gâștei protecție și cu siguranță că nu a respectat nici gâsca. Ce înseamnă să iubești legea?





