Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună.
2 Tesaloniceni 2:11
Cei mai mulți dintre voi cunoașteți o insectă comună care este membră a unei familii mai mari răspândite în toată lumea. În America de Nord – ca și în România de altfel – această insectă se numește călugăriță, de la felul în care își ține piciorușele din față într-o poziție care seamănă cu a mâinilor împreunate pentru rugăciune. Cu toate acestea, călugărițele nu prea au șanse să devină exemple bune de viață, de rugăciune sănătoasă. Mai degrabă, ele sunt exemple foarte potrivite pentru o viață de înșelătorie și vărsare de sânge. În pofida numelui ei, călugărița este, de fapt, un vânător agresiv și neîndurător.
În sud-estul Africii există multe tipuri diferite de călugărițe. Unele dintre ele imită frunzele bolnave atât de bine încât se văd și nervurile, petele și defectele frunzelor; altele imită frunzele moarte. Dar probabil că cea mai interesantă dintre toate călugărițele este cea care apare ca o orhidee foarte frumoasă.
Călugărița-floare își începe viața cu o formă de înșelătorie și apoi trece la alta. La început este de culoare roșie și are pete negre; seamănă până la confundare cu un gândac pe care prădătorii nu-l deranjează pentru că are un gust foarte rău. După prima năpârlire însă, călugărița-floare ia aspectul unei flori, și asemănarea este atât de mare încât unii oameni au examinat ceea ce credeau că este o floare, fără să-și dea seama că atingeau de fapt corpul unei călugărițe-floare ce se ascundea folosindu-se de acest camuflaj printre flori. Una dintre aceste călugărițe este de un roz delicat – exact culoarea orhideei pe care trăiește; picioarele superioare sunt întinse și arată exact ca petalele florii, iar abdomenul brăzdat de benzi foarte fine seamănă foarte bine cu centrul florii. Iar atunci când insectele nebănuitoare vin să se hrănească la ceea ce ele cred că este o floare, sfârșesc prin a deveni ele hrană pentru călugăriță.
Înșelăciunile Satanei sunt la fel de bine camuflate ca ale călugăriței-floare. Numai Isus, trăind în noi, poate depista primejdia la timp pentru a ne salva de cursele diavolului.





