Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți.
Romani 1:19,20
Uneori credem că popoarele păgâne care n-au auzit niciodată despre Isus, n-au avut nicio posibilitate să-L cunoască pe Dumnezeu. În textul acesta Pavel le spune romanilor că aceste popoare sunt fără scuză pentru că au avut minunile creațiunii lui Dumnezeu împrejurul lor tot timpul.
Băștinașii chiar din cele mai primitive triburi din junglă sau deșert au învățat să folosească în folosul lor lucrurile naturii. Există medicamente și remedii naturale care se folosesc de mii de ani, multe dintre ele fiind adoptate de medicii savanți ai timpului nostru. Unele dintre aceste remedii sunt foarte primitive, dar ele sunt bune atunci când nu ai la îndemână ceva mai bun. Furnicile doctor sunt un bun exemplu în această privință.
În junglele și pădurile din Brazilia trăiește o specie de furnică de dimensiuni destul de mari, care are obiceiul să taie frunze și pe care indienii au pus-o la treabă într-un mod foarte original – să realizeze primele suturi din lume. Aceste furnici au maxilarele foarte mari și ascuțite, în formă de menghină. Atunci când un indian se taie, i se aduc imediat mai multe furnici doctor. Rana este curățată, după care marginile tăieturii sunt apropiate una de cealaltă. Apoi se iau furnicile doctor, câte una o dată, și li se îngăduie să muște pielea în așa fel încât maxilarele ei penetrează pielea de fiecare parte a tăieturii. De îndată ce furnica a închis pielea prin mușcătura ei, corpul ei este smuls în așa fel încât maxilarele rămân pe loc până ce rana se vindecă. Acești indieni au învățat să folosească furnicile în același mod în care medicii folosesc ața chirurgicală pentru a sutura rănile mai mari.
Unul dintre lucrurile minunate pe care misionarii creștini îl pot spune popoarelor primitive din lumea întreagă este că Isus îi iubește și vrea să fie Marele lor Medic.





