Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperișul cortului Lui, și mă va înălța pe o stâncă.
Psalmii 27:5
Cristeii te impresionează de fiecare dată când îi vezi. Fiind unele dintre cel mai secretoase păsări, cristeii se ascund așa de bine în iarbă, trestie și plante de apă că îți trebuie foarte multă răbdare și puțin „noroc” ca să îi vezi pe cei mai mici. Cristeii mai mari apar adesea din iarba mlaștinii și merg pe malurile pârâurilor sau pe malurile nămoloase ale apelor, dar cei mai mici nu ies la iveală decât în situații de excepție. Cristeii pot avea o mărime de la 10 cm până la cea a unei găini.
Odată ne aflam în Mexicul de sud și doream foarte mult să vedem un cristei mic roșu. Auzeam strigătul lor ca un nechezat în iarba mlaștinii, dar nu puteam nici măcar întrezări penajul lor de culoare roșu închis. De mărime cam cât o vrabie, făceau o zarvă cât o curte plină de pui de găină. Am încercat să-i ademenim să iasă la loc deschis folosind un casetofon. I-am înregistrat, și apoi am dat drumul înregistrării, sperând că se vor apropia suficient ca să-i vedem. Și au venit, într-adevăr – imediat am putut auzi strigătele lor de răspuns, și iarba a început să se miște tot mai aproape de noi. Unul dintre ei a ajuns până la ghetele mele! Era așa de aproape! Puteam vedea iarba mișcându-se, îi auzeam ciripitul – dar nu-l puteam vedea. Nu am văzut nici măcar o părticică dintr-un cristei roșu, deși erau o mulțime în jurul nostru, ziua-n amiaza mare. N-am văzut niciun cristei în trei călătorii în Mexic și câteva vizite la aceeași mlaștină. Este o taină pentru mine cum pot aceste păsări să se ascundă așa de bine.
În SUA există cristeiul negru, care este cam de aceeași mărime cu cel roșu. După treizeci de ani de căutare, cred că am văzut odată unul.
Dacă Dumnezeu poate oferi cristeilor o ascunzătoare așa de sigură în iarbă, cu siguranță că El ne poate ascunde și pe noi în vreme de necaz.
