DOAMNA LUPILOR

Întreabă dobitoacele, și te vor învăța, păsările cerului, și îți vor spune.
Iov 12:7

Vine în fiecare săptămână – de fapt de 2-3 ori pe săptămână – și se așază pe o bancă de ciment din fața cuștii lupilor de la grădina zoologică din Philadelphia. Numele ei este Janet Lidle, absolventă a Colegiului biblic din Carolina de sud, Columbia, și actualmente locuiește în Philadelphia. Este parțial oarbă, dar poate vedea lupii și spune că privindu-i a găsit o pace pe care nu o avea înainte. A descoperit bucuria care vine atunci când „devii în stare să apreciezi ceva pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce poți câștiga din el sau ea.”

Atunci când e întrebată de ce continuă să vină la cușca lupilor pe ploaie, zăpadă sau soare, domnișoara Lidle spune: „Nu sunt sigură, dar ceva mă cheamă. Dumnezeu îi cheamă pe oameni la lucruri diferite… Iar animalele sunt făpturi create de Dumnezeu la fel de mult cum ești și tu.” Ea spune că fiecare creatură a lui Dumnezeu manifestă o calitate unică a caracterului lui Dumnezeu.

„Uitați-vă la pasărea dodo”, explică doamna lupilor. „Ea a fost o expresie a caracterului lui Dumnezeu. Și pentru că ea a dispărut, unul din aspectele caracterului lui Dumnezeu a devenit acum invizibil, pe care nu-l vom mai putea descifra niciodată.”

Domnișoara Lidle a făcut mii de fotografii lupilor și plănuiește să scrie o carte cu observațiile și trăirile ei de când vine și privește lupii. Ea nu încearcă să se amestece în treburile lupilor; nu încearcă să-i alinte sau să se apropie de ei. Lupul ei favorit se numește Băiatul timid, dar nu se grăbește să vorbească despre el. Spune că în cartea ei va vorbi în principal despre acest lup și despre ce a învățat privindu-i.

Nu ți-ai dorit niciodată să poți vorbi animalelor – veverițelor, păsărilor, broaștelor și fluturilor? Ei bine, într-un anumit sens, acest lucru este posibil: Isus, care le-a creat, îți vorbește prin Duhul Său în timp ce privești cu băgare de seamă aceste făpturi sălbatice, și le poți vorbi spunându-i lui Isus ce ai învățat despre El de la ele.

În căutarea naturii
În căutarea naturii
„În căutarea naturii” de James și Priscila Tucker propune o colecție de povești captivante care dezvăluie complexitatea și frumusețea naturii. Fiecare pagină explorează un aspect unic al creației, evidențiind minunile acesteia și oferind, la final, o perspectivă spirituală ce subliniază conexiunea profundă dintre natură și credință.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video