Curățește-mă cu isop și voi fi curat; spală-mă și voi fi mai alb decât zăpada.
Psalmii 51:7
Isopul este o plantă despre care citim prima dată în Biblie în legătură cu primul Paște, atunci când israeliții erau pe cale să părăsească Egiptul. Sângele mielului pascal trebuia stropit cu mănunchiuri de isop pe ușa și ușiorii fiecărei case din tabăra israelită. Sângele era semnul pentru îngerul distrugător că cei din acea casă credeau în Dumnezeu și erau dispuși să-L urmeze fără rezerve.
Se crede că isopul era planta pe care botaniștii de azi o numesc sovârv gri-verzui. Este o plantă mică ce crește peste tot în Palestina chiar și în ziua de azi. Are tulpinițe păroase și o masă de flori albe la capătul fiecărei tulpinițe. Planta este foarte mirositoare și are un gust foarte asemănător cu al mentei. Nu cunoaștem prea mult despre folosirea ei în timpurile biblice, cu excepția faptului că era considerată un simbol al curățirii, dar în timpurile moderne isopul este folosit drept condiment sau aromatizant, și se spune că are și valoare medicinală.
Solomon, unul dintre cei mai mari naturaliști ai Bibliei, a studiat isopul. În 1 Împărați 4:33 ni se spune că „a vorbit despre copaci, de la cedrul de Liban până la isopul care crește pe zid”. Și, într-adevăr, isopul are obiceiul să răsară printre rocile și din pereții țării sfinte.
Dumnezeu i-a spus lui Israel să folosească isopul nu numai ca un mijloc de a stropi sângele pe uși și ușiori, ci și ca o parte a unui număr de ritualuri de curățire: era folosit la curățirea leprosului sau a casei în care cineva fusese atins de o plagă, precum și la curățirea acelor lucruri sau persoane care fuseseră declarate necurate ca urmare a atingerii de un mort.
Poate că cea mai frumoasă referire la isop din Biblie este cea pe care David o folosește în Psalmul 51 când îl imploră pe Dumnezeu să-l curețe de păcatul lui. Și noi ne putem ruga împreună cu David, căci noi toți avem nevoie de sângele lui Isus care să ne curețe.
