Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric și Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor.
Geneza 1:2
S-a discutat mult despre sensul cuvântului „gol” din acest text. Dicționarele îl definesc ca având înțelesul de „fără conținut; un spațiu gol”. Potrivit acestei definiții și felului în care am fost și eu învățat, înainte de săptămâna Creațiunii nu exista nimic aici, în locul în care ne aflăm noi. Alții cred că pământul a fost creat mai înainte, ca o minge de rocă și apă, dar lipsit de orice formă de viață până ce Isus a venit și a spus „Să fie lumină!” (Genesa 1:3). Problema nu va fi lămurită probabil până la revenirea lui Isus. Atunci Îl vom putea întreba noi înșine.
Astronomii au descoperit recent o regiune a universului care a fost denumită „marele gol”, în care se pare că nu există nimic – nici soare, nici lună, nici stele. Nimic. Golul acesta uriaș are o lungime de 300 milioane ani lumină. Cât de mare este această distanță? Măsurată în kilometri, ea este de 2 sextilioane, 838 quintilioane, 240 quadrilioane. Sau, exprimată altfel, este de 283824 urmat de 16 zerouri km. Aceasta înseamnă că există foarte mult gol – poți călători foarte mult fără să întâlnești nimic, nici măcar un cactus celest.
Descoperirea acestui gol uriaș înseamnă că teoriile despre univers vor trebui revizuite din nou. Astronomii au teorii care explică universul fără să ia în calcul creațiunea descrisă în Geneza. Una dintre aceste teorii, teoria „Big Bang”, susține că întregul univers a luat ființă ca urmare a unei explozii gigantice, cu miliarde și miliarde de fragmente și bucăți care s-au împrăștiat peste tot și au devenit stelele și celelalte corpuri cerești pe care le vedem noi azi. „Marele gol” a zdruncinat puternic această teorie, pentru că dacă a fost un big bang, atunci toate stelele ar trebui să fie distribuite mai mult sau mai puțin uniform în tot universul și nicăieri nu ar putea fi un imens spațiu gol.
Avem un Creator minunat care „spânzură pământul pe nimic” (Iov 26:7).
