GERRY, ELEFANTUL SCUFUNDĂTOR

Ne-ar fi înecat apele, ar fi trecut râurile peste sufletul nostru; ar fi trecut peste sufletul nostru valurile năpraznice. Binecuvântat să fie Domnul, care nu ne-a dat pradă dinților lor.
Psalmii 124:4-6

Ziua de marți, 13, a fost o zi nefastă pentru multe din animalele de la grădina zoologică Frank Buck din Gainesville, Texas. În noaptea de 13 octombrie a plouat cu găleata. Ploaia a fost atât de torențială și de rapidă, încât izvoarele s-au umflat prea repede pentru a îngădui personalului grădinii să evacueze animalele. În unele locuri, apa s-a ridicat la zece metri deasupra cuștilor și cotețelor. După încetarea ploii, multe animale au fost declarate înecate, inclusiv Gerry, singurul elefant al grădinii, animalul favorit al copiilor.

Angajații grădinii zoologice și voluntarii au lucrat până noaptea târziu recuperând animale înnămolite. Pe la ora unu noaptea cineva a observat corpul lui Gerry care plutea pe apă. La lumina câtorva fulgere au putut vedea că spatele lui Gerry, precum și vârful capului se aflau deasupra apei; ochii lui se aflau puțin deasupra suprafeței apei și licăreau încă de lumina vieții; iar vârful trompei era ridicat în sus, în aer. Elefantul respira destul de bine. Dar gura îi era sub apă, și corpul i se încâlcise în niște trunchiuri de copaci. Abia peste patru ore echipa de intervenție s-a putut ocupa de Gerry. Între timp, apele scăzuseră, elefantul se eliberase dintre trunchiuri și stătea la marginea apei.

Numai unul dintre animale a murit înecat. Toate celelalte au fost găsite și recuperate, mulțumită prezenței de spirit a personalului grădinii zoologice, care a tăiat gardurile la timp pentru a elibera animalele înainte să fie inundate de ape.

Timp de mai bine de patru ore, Gerry fusese imobilizat sub apele care creșteau în jurul lui și peste el. Mulțumită trompei sale, pe care a ridicat-o în sus în aer, a supraviețuit. Ai fi și tu la fel de calm și încrezător cum a fost Gerry dacă ai fi în aceeași situație? Dumnezeul nostru a făgăduit să ne poarte și nouă de grijă.

În căutarea naturii
În căutarea naturii
„În căutarea naturii” de James și Priscila Tucker propune o colecție de povești captivante care dezvăluie complexitatea și frumusețea naturii. Fiecare pagină explorează un aspect unic al creației, evidențiind minunile acesteia și oferind, la final, o perspectivă spirituală ce subliniază conexiunea profundă dintre natură și credință.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor