COPACII AU O REȚEA DE CONDUCTE

Eu sunt viața, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.
Ioan 15:5

În toate plantele există tuburi minuscule care transportă apa de la rădăcini la cele mai înalte ramuri, chiar și la cei mai înalți copaci, de sute de metri înălțime. Există mai multe forțe fizice care determină apa să curgă în sus până la o înălțime așa de mare, dar este ceva foarte interesant în legătură cu rețeaua de conducte din plante.

De vreme ce apa e pompată de jos, din pământ, ai putea să crezi că ramurile și frunzele din partea inferioară primesc mai multă apă decât cele din partea superioară, dar lucrurile nu stau așa. De multe ori, ramurile de sus, unde rata de creștere este cea mai mare, primesc cea mai multă apă. Acest lucru este cu deosebire adevărat în vreme de secetă. Cum e posibil așa ceva?

Ei bine, există mii de conducte minuscule numite vase lemnoase. Aceste conducte minuscule care transportă apa de la rădăcină la diversele părți ale plantei, nu sunt aranjate în așa fel încât să ajungă direct sus. Dimpotrivă: ele formează un sistem foarte complex de conducte. Unele duc apa direct la ramurile cele mai înalte. Altele duc apa la ramurile din partea de jos iar altele duc apa la ramurile intermediare. Apoi, nici un sector al rădăcinii nu furnizează apă unui singur sector din copac, adică conductele sunt interconectate pe parcursul traseului lor ascendent prin tulpină, așa încât formează o rețea de vase care poate să ia apă din oricare parte a rădăcinii și s-o ducă la toate ramurile plantei. Cu un astfel de sistem, chiar dacă apare o lipsă de apă într-o porțiune a solului de sub copac, toate părțile copacului vor primi totuși o cantitate egală de apă. De asemenea, dacă tulpina plantei este rănită pe una din părți, chiar sever, nici una din părțile plantei nu va suferi mai mult ca cealaltă.

Ce exemplu minunat al felului în care Isus ne-a oferit Duhul Său cel Sfânt, acea apă vie pe care El ne-a promis-o fiecăruia care o cere. El asigură o măsură bogată din Duhul Său acelor creștini care sunt în dezvoltare.

În căutarea naturii
În căutarea naturii
„În căutarea naturii” de James și Priscila Tucker propune o colecție de povești captivante care dezvăluie complexitatea și frumusețea naturii. Fiecare pagină explorează un aspect unic al creației, evidențiind minunile acesteia și oferind, la final, o perspectivă spirituală ce subliniază conexiunea profundă dintre natură și credință.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor