Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor, vite târâtoare și fiare pământești, după soiul lor.” Și așa a fost.
Geneza 1:24
Am citit recent un articol într-o revistă științifică, intitulat „Evoluție instantanee”. Articolul vorbea despre o nouă specie de cangur miniatural care a apărut pe insula Oahu din Hawai. El a fost numit cangurul de stâncă Kalihi.
O pereche de canguri australieni au scăpat de la o grădină zoologică din Hawai în 1916. După 70 de ani, descendenții primei perechi au produs o populație de mai multe sute de exemplare. Însă ei nu arată ca strămoșii lor australieni și aici este misterul care a stupefiat zoologii care au studiat aceste animale mici și drăgălașe.
În mai puțin de 60 de ani, aceste marsupiale au reușit să producă un tip de cangur care e mai mic la statură, mai deschis la culoare și faptul cel mai remarcabil – are un metabolism diferit, putând să mănânce plante din Hawai care ar fi fost necomestibile pentru strămoșii lor australieni. La scară omenească, asta ar echivala cu producerea, undeva pe pământ, a unui tip de om cu totul diferit, în mai puțin de 1500 de ani, oameni care nu numai că arată altfel, dar care sunt în stare să trăiască într-un mediu radical diferit de al strămoșilor lor.
Având în vedere duratele de timp pe care majoritatea evoluționiștilor le consideră necesare pentru a realiza ceea ce au realizat acești canguri pitici într-un timp așa de scurt, James Laxell, zoologul care i-a descris ca pe o specie nouă, a spus: „Să evoluezi într-o specie cu totul nouă în numai 60 de generații… este ceva foarte spectaculos.”
Dar oare este acest lucru la fel de spectaculos și pentru aceia dintre noi care credem că toate creaturile din lume s-au diversificat până la stadiul actual în numai 6000 de ani? Personal, cred că nu e nimic uimitor. Este doar o dovadă a adaptabilității ființelor pe care le-a creat Dumnezeu. Chiar după 6000 de ani de păcat, suflarea de viață încă e plină de viață.
