SAUROLOPHUS

I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, și S-a mâhnit în inima Lui. Și Domnul a zis: „Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului; căci îmi pare rău că i-am făcut.”
Geneza 6:6,7

Conform ziarelor, numele lui era Saurolophus. Era originar din California și a trăit lângă Fresno. Era pașnic, vegetarian, avea peste 1000 de dinți și cântărea aproximativ 3000 kg. Zvonurile spuneau că în momentul când Saurolophus începea să vorbească, vibrațiile ar fi făcut ca oasele să-ți trepideze, dacă te-ai fi aflat în apropiere. Constituția lui fizică semăna ușor cu a unui cangur, având membrele posterioare puternice și coadă puternică și lungă. El avea un gât lung, în formă de S și o creastă zimțată pe spatele capului său de cal. Avea 15 m lungime. A fost Saurolophus un monstru? Ei bine, nu știu, dar dacă te-ai întâlni cu el față în față, precis ai spune că ai văzut un monstru.

Saurolophus a fost un dinozaur. Oasele lui au fost descoperite nu demult în San Joaquin Valley. El a trăit împreună cu membrii familiei Saurolophus pe țărmul de atunci al oceanului și el împreună cu prietenii lui umblau de colo-colo, în turme, căutând vegetație pentru hrană.

Nu știu unde au locuit Noe și familia lui, dar dacă au locuit în apropiere de California, poate că în copilăria lor, Sem, Ham și Iafet, I-au văzut pe Saurolophus. Dar s-ar putea ca toți dinozaurii să fi locuit în zone unde nu locuiau oameni. N-avem de unde să știm aceste lucruri.

Chiar dacă dinozaurii erau poate niște monștri ce au apărut ca urmare a intervenției lui Satana, eu sunt sigur că Isus a fost foarte îndurerat pentru faptul că a trebuit să fie nimiciți. El este creatorul tuturor ființelor vii. Deși El nu a creat dinozaurii așa cum îi cunoaștem noi, viața lor provenea de la El și eu cred că pierderea dinozaurilor a fost un motiv de întristare pentru El. Când va veni din nou, Isus va fi îndurerat din nou pentru cei pierduți.

În căutarea naturii
În căutarea naturii
„În căutarea naturii” de James și Priscila Tucker propune o colecție de povești captivante care dezvăluie complexitatea și frumusețea naturii. Fiecare pagină explorează un aspect unic al creației, evidențiind minunile acesteia și oferind, la final, o perspectivă spirituală ce subliniază conexiunea profundă dintre natură și credință.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video