… ci unul din ostași l-a străpuns coasta cu o suliță: și îndată a ieșit din ea sânge și apă.
Ioan 19:34
Isus a murit cu inima zdrobită. Groaza ce-l înconjura era așa de mare din cauza poverii păcatului pe care a luat-o asupra Lui în locul meu și al tău, încât corpul său omenesc, s-a sfâșiat înlăuntrul lui. Nimeni n-a mai cunoscut o astfel de întristare. Cu cât ne apropiem mai mult de Isus, cu atât vom simți mai mult această întristare împreună cu El. E dureros și El a suferit toate acestea pentru noi.
Există o piatră prețioasă numită piatră de sânge sau acuamarină, o formă de cuarț de culoare verde închis cu stropi roșii. Dacă e cizelată, devine o piatră prețioasă foarte scumpă.
O legendă din Evul Mediu spune că acuamarina a fost creată atunci când sângele lui Isus a căzut pe o piatră verde de la piciorul crucii. Potrivit altor mituri și legende, purtarea unei acuamarine conferă purtătorului înțelepciune.
Dacă combinăm cele două legende, putem descoperi ceva adevărat dincolo de legendele în sine. Biblia spune limpede că „Domnul dă înțelepciune” (Proverbe 2:6). Dar oare Domnul ne oferă înțelepciune dându-ne fiecăruia dintre noi o bucată de acuamarină ca s-o purtăm? Bineînțeles că nu!
Apostolul Pavel, în întâia sa epistolă către Corinteni, compară înțelepciunea oamenilor cu înțelepciunea pe care ne-o dă Dumnezeu și trage concluzia, vorbind despre „Isus Hristos, pe care Dumnezeu l-a făcut pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințenie și mântuire” (versetul 30).
Da, primim înțelepciune prin ceea ce a făcut Dumnezeu la cruce. Înțelepciunea vine din oferta pe care ne-o face Isus prin faptul că și-a vărsat sângele pentru noi și înțelepciunea adevărată este mai presus de cea mai mare înțelepciune lumească. Ea este la dispoziția oricui și este gratuită. Nu trebuie să plătești prețul mare al unei pietre prețioase pentru a primi înțelepciunea pe care ți-o dă fără plată. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată.” (Iacov 1:5)
