Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, […] nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care i-am lovit pe egipteni, căci Eu sunt Domnul, care te vindecă.
Exodul 15:26
Ascultă ediția audio aici.
Cuvintele din textul de mai sus mi-au sfâșiat mintea și inima în clipa în care am primit diagnosticul. Răsunau ca o sentință: „Nu ai ascultat… și acum suferi.” Respirația mi s-a schimbat, inima mi-a încremenit. Nimic din ce trăiam nu Îl onora pe Dumnezeu. Secundele curgeau greu, aerul devenise prețios. Simțeam vinovăție, rușine, frică. Încălcasem legile divine. Îmi distrusesem „templul Duhului Sfânt”.
Cum aș fi putut fi un ucenic mai bun? Cum aș fi putut să ofer empatie, devotament, speranță, dacă eram atât de frântă? Nimic nu mai avea sens. Era primăvară, florile vorbeau despre frumusețea creației, dar eu vedeam doar condamnare. Știam totuși că nu-L părăsisem niciodată pe Dumnezeu. Mă rugam, Îl căutam, Îl chemam zilnic. El era Prietenul meu cel mai bun. Dar atunci… de ce mi se prăbușise lumea?
De acolo a început restaurarea mea. Am privit spre Marele Medic și la planul Său pentru ființele create după chipul Său, așezate într-o grădină pe care „să o lucreze și să o păzească”. Locul meu de muncă, deși îmi crea ocazia de a semăna speranță și a recolta bucuria misiunii, mă lipsea totuși de odihna nopților, ceea ce a dus la scăderea imunității corpului meu. Ani de zile nu dormisem nopți întregi. Secția pe care lucram nu permitea luxul de a ațipi.
N-a fost ușor, dar am renunțat la tot. Tatăl a făcut liniște și m-a învățat lecții noi. Prima a fost că „cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea” (Isaia 40:31). Apoi am descoperit alte lecții importante despre încredere, credință, curaj și abandon în brațele Tatălui.
Am înțeles că imunitatea nu o putem restaura noi, doar Dumnezeu știe cum. Mulți dintre cei care mă întâlnesc îmi spun: „Ești o minune, ești o sursă permanentă de inspirație.” M-am întrebat ce văd ei. Da, știu ce văd: brațele care m-au ținut, chipul blând care m-a mângâiat, Tatăl care a plâns la cruce.
Am învățat că nu este nevoie ca durerea să dispară ca să pot simți pace. Și nici ca boala să se vindece ca să pot zâmbi. Bucuria adevărată nu vine din absența suferinței, ci din prezența Domnului în mijlocul ei.
Provocare: Ia-ți timp astăzi să citești cu voce tare un psalm de laudă!
autor: Cristina Groșanu
