Isus plângea.
Ioan 11:35
Cu siguranță, recunoști acest text ca fiind cel mai scurt din Biblie, dar în multe privințe, el este cel mai lung datorită mărimii dragostei care este ascunsă în aceste două cuvinte scurte.
Desigur, noi nu putem ști măsura în care animalele simt în același fel cum simțim noi și este o greșeală să atribuim animalelor emoții în felul oamenilor, dar există câteva experiențe pe care le observăm la animale și care sunt greu de descris altfel.
Să luăm de exemplu, modul în care elefanții se comportă atunci când întâlnesc un elefant căzut aparținând turmei lor. Este un fapt în general cunoscut că ceilalți membrii ai turmei depun toate eforturile pentru a înzdrăveni un elefant muribund. După ce moare, se pare că există mai multe obiceiuri care se aseamănă cu jelirea confratelui plecat. Se pare că elefanții deseori își îngroapă morții, punând crengi și iarbă peste corpul fără viață.
Când elefanții descoperă oasele unui elefant mort de mult timp, de obicei adună scheletul și culeg cu grijă cele mai mărunte oase, în mod special colții de fildeș, le țin în aer și mărșăluiesc în cerc, uneori transportă oasele până departe, înainte de a le așeza din nou jos.
Cea mai impresionantă demonstrație de emotivitate la animale despre care am citit, se găsește în cartea „Dinastia lui Abu”, de Ivan Sanderson, faimosul explorator al junglei. El ne spune despre un elefant de circ numit Sadie, care n-a reușit să-și facă exercițiul și a încercat să părăsească arena, dar i se ordona să se întoarcă. „La acestea, Sadie s-a lăsat în genunchi și apoi pe o parte. Cei doi bărbați … au rămas înmărmuriți câteva clipe, pentru că Sadie plângea ca o ființă omenească. Ea stătea culcată pe o parte, lacrimile îi curgeau șiroaie pe față și trupul ei uriaș era zguduit de hohotele de plâns.”
Din fericire pentru noi toți, Isus a reușit să-și îndeplinească misiunea încredințată. El a plâns de multe ori și întotdeauna pentru că ne-a iubit atât de mult, pe tine și pe mine.
