Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeul cel veșnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.
Isaia 40:28
Locul meu preferat pe pământ sunt pășunile montane. Nu mă gândesc la o anumită pășune, pentru că aproape oricare din ele mă încântă atâta vreme cât este liniștită. Însă în legătură cu pășunea despre care vreau să-ți vorbesc, am o problemă. La ce să mă concentrez, la toată pășunea sau la o singură floare?
Vezi tu, sunt multe lucruri de văzut într-un asemenea loc. Și dacă nu fac altceva decât să mă culc pe spate și să mă relaxez în iarba grasă, luxuriantă, în căldura razelor solare, voi simți tăria pământului de sub mine, voi auzi simfonia păsărilor cântătoare și a insectelor bâzâind în jurul meu și gândul meu va fi purtat departe, până într-atât încât, ca să zic așa, voi crede că acest loc trebuie să fie cel mai apropiat de cer din toate câte există.
Dar poate că îmi scapă chiar esența pășunii dacă nu mă concentrez asupra fiecăreia dintre miile de floricele – fiecare având o formă desăvârșită și o culoare delicată, zugrăvită de Creator. Cele mai multe flori de pășune din lume înfloresc și dispar fără ca să le fi văzut cineva. Ce pierdere mare, îmi spun în mine însămi. Așa că mă hotărăsc să studiez frumusețea unei flori până ce caracteristicile ei se întipăresc pentru totdeauna în mintea mea. O voi privi în timp ce briza montană o face să se unduiască ușor. Voi privi cum un fluture de munte o vizitează și bea din nectarul pe care l-a produs tocmai pentru acea ocazie. Apoi, poate că va veni și o albinuță ca s-o caute.
Mi-ar plăcea să pot vedea floricica cum crește. O, dacă aș putea avea ochi microscopici, poate că aș putea studia grăuncioarele de polen care au fost aduse de albine și de fluturi de pe alte flori pe care le-au colindat pe pășune. Poate că aș putea vedea cum încep să se formeze semințele în timp ce petalele se ofilesc și cad. Dar, ce păcat, nu pot vedea nimic din toate acestea. Ochii mei sunt atât de împăienjeniți. Mi-e dor de ceruri, acolo unde voi avea suficient timp ca să studiez fiecare floare de pe pășune în așa fel încât atunci când o voi privi, să o cunosc la fel de bine cum cunosc o familie de prieteni.
