PITONUL VERDE ALBASTRU GALBEN MARO

Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: «Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncați din toți pomii din grădină?”»
Geneza 3:1

În Noua Guinee trăiește un șarpe verde foarte rău. Dar el nu e totdeauna verde și tocmai aici este taina. Șarpele e numit pitonul verde arboricol. Nu e veninos și nu e prea mare, cum sunt alți pitoni. Nu crește decât rareori peste 2 m lungime însă, hotărât lucru, are un temperament foarte rău. Oricum, taina cea mai mare cu privire la șarpe constă în faptul că puii de șarpe abia ieșiți din ouă, pot avea oricare dintre următoarele trei culori: albastru, galben sau maro, dar niciodată verde. Culoarea verde este numai a șerpilor adulți și indiferent ce culoare au la început, toți pitonii verzi arboricoli devin verzi la vârsta de aproximativ un an.

Karl Switak s-a dus în Noua Guinee pentru a aduna niște mostre de pitoni verzi pentru grădinile zoologice din Statele Unite. El a fost nevoit să urce în munți și să ia legătura cu oamenii din triburile băștinașe, dintre care mulți erau canibali. El avea nevoie de ajutorul acestora pentru a prinde șerpii. Când el le-a arătat fotografii cu șerpi de diferite culori și le-a spus că șarpele se prezintă sub mai multe culori, ei au râs de el. Ei cunoșteau foarte bine șerpii, dar nu puteau să creadă că cei maro și galbeni devin verzi.

Pe parcursul vânătorii de pitoni, băștinașii i-au adus domnului Switak tot felul de sălbăticiuni. Băștinașii mâncau tot ce domnul Switak nu păstra: șerpi, șobolani, orice. După cum a spus domnul Switak: „Ei nu se pot duce la supermarket ca să cumpere carne”.

Când i s-a adus prima pereche de pitoni verzi arboricoli, domnul Switak a deschis cușca în care era și acesta l-a mușcat de nas. După aceea, el a avut grijă mai mare. Pe drumul către casă, una din femele a depus 12 ouă din care au ieșit zece pui de șarpe maro și doi pui de șarpe galbeni.

De ce crezi că șarpele din grădina Eden nu a mușcat-o pe Eva de nas?

În căutarea naturii
În căutarea naturii
„În căutarea naturii” de James și Priscila Tucker propune o colecție de povești captivante care dezvăluie complexitatea și frumusețea naturii. Fiecare pagină explorează un aspect unic al creației, evidențiind minunile acesteia și oferind, la final, o perspectivă spirituală ce subliniază conexiunea profundă dintre natură și credință.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video