În ziua aceea, vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam, acum să ne veselim și să ne bucurăm de mântuirea Lui”.
Isaia 25:9
Insula Attu este la extremitatea lanțului insulelor Aleutine din Alaska și este punctul cel mai vestic al Statelor Unite. De fapt se situează în emisfera estică.
În primăvara lui 1978, am vizitat insula Attu pentru a studia migrația păsărilor de acolo și pentru a ne bucura de frumusețea acestui colț de pământ atât de retras. Singurii oameni care locuiesc aici sunt un grup de vreo 10-20 de oameni cu misiuni temporare care lucrează la o stațiune a Pazei de Coastă. În rest, singurele forme de viață sunt reprezentate de păsări, câteva vulpi aclimatizate, niște copaci pitici plantați în timpul celui de-al doilea Război Mondial și covorul nesfârșit al vegetației de tundră.
Inițial am planificat să stăm două săptămâni, dar vremea a fost atât de rea încât toți, cu excepția unuia, am decis să ne întoarcem în a 11-a zi. Exista o pistă de decolare pe insulă dar nu exista radar sau lumini de semnalizare, așa că pilotul trebuia să vadă clar pârtia de aterizare. Deseori, chiar și de patru ori pe zi, se întâmplă ca Attu să fie acoperit de ceață așa de deasă încât nici un avion nu poate ateriza.
În ziua când urma să plecăm, cădea o ploaie măruntă și insula era cuprinsă de o ceață deasă. Ne temeam că avionul de la Anchorage, situat la 1400 de mile spre est, nu va putea să aterizeze și va fi nevoit să se întoarcă fără noi. Pe măsură ce momentul sosirii avionului se apropia, m-am gândit la felul în care suntem sechestrați pe acest pământ. Nu era nici o cale de scăpare de pe Attu, afară de avion. Nu există o cale de scăpare de pe acest pământ afară de Isus.
Priveam cu îngrijorare cerul și am lăudat pe Domnul când, în ultimul ceas, ceața s-a risipit suficient de mult pentru a lăsa soarele să strălucească și să ofere suficientă vizibilitate avionului ca să poată ateriza. Mai întâi am auzit, apoi am zărit avionul printr-o fereastră deschisă spre cerul care se însenina. Un strigăt de bucurie a răsunat din pieptul fiecărui pasager care aștepta și m-am gândit cu cât mai mare va fi însemnătatea acelei exclamații de bucurie ce se va auzi la venirea lui Isus pe norii cerului.
