URMAŞI ORBI

Să nu te iei după mulţime ca să faci rău.
Exodul 23:2 p.p.

Exemplul şi influenţa sunt forţe foarte puternice. Ele îi pot determina pe oameni, ca şi pe alte fiinţe, să acţioneze câteodată în moduri în care ei n-ar face-o dacă acestea n-ar exista.

Un naturalist francez, numit Fabre, a observat comportamentul foarte interesant al unei omizi, care ilustrează acest punct de vedere. Omida despre care vorbim este omida de pin procesională. Semenele ei sunt numite procesionale pentru că întotdeauna călătoresc în procesiune. Li se spune omizi de pin procesionale pentru că, aşa cum probabil ai ghicit deja, hrana lor preferată sunt acele de pin.

Într-o zi, Fabre a aşezat o coloană din aceste omizi pe marginea unui ghiveci cu flori şi a pus o ramură de pin pe masă lângă ghiveci. Ar fi fost foarte simplu pentru omizi să se târască pe marginea ghiveciului şi apoi spre ramura de pin. Dar omizile procesionale nu au o capacitate înnăscută de a face faţă unor astfel de situaţii. Mai mult, instinctul lor le spune să lase în urmă un fir de mătase oriunde merg şi, de asemenea, să urmeze un fir de mătase pe care îl au în faţă.

Omida conducător şi-a explorat drumul pe marginea ghiveciului, cu toate celelalte urmând dâra de mătase pe care ea o lăsa în urmă. Apoi conducătorul a ajuns din nou la propria urmă, punct în care instinctul a dominat, ea urmând nu doar propria urmă de mătase, ci şi pe cea a tuturor celorlalte omizi, care trecuseră pe acolo. Aceste omizi au mers în jurul ghiveciului în cercuri timp de şapte zile, fără să poată să iasă din obiceiul care le conducea niciunde.

Presupunem că fiinţele omeneşti nu vor ajunge în mod fizic într-o situație ca aceasta. Dar de multe ori suntem influenţaţi, aşa cum sugerează textul nostru, să mergem cu mulţimea, să facem lucruri pe care altfel nu le-am fi făcut. Una dintre cele mai izbitoare ilustraţii în acest sens o constituie cele întâmplate cu ocazia crucificării lui Isus. Ellen G. White spune că nu puţini din cei care au strigat laude înaintea lui Isus în timpul intrării Sale triumfale în Ierusalim au făcut acum lucrul care era „la modă” şi au strigat: „Răstignește-L! Răstignește-L!”

Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Ferestre spre lumea lui Dumnezeu
Aceste meditații zilnice pentru copii cu vârste începând cu 8 ani au fost scrise de James Tucker, un pasionat al naturii. Fiecare meditație ne oferă o imagine a Creatorului nostru prin intermediul lucrării Sale. De-a lungul acestei cărți, vei afla informații fascinante despre natură, care dezvăluie puterea de creație genială a lui Dumnezeu și, de asemenea, simțul Său al umorului. Caracterul Său va prinde viață mai mult ca niciodată și, fără îndoială, te vei trezi uimit și inspirat să continui să explorezi mai mult despre cea de-a doua carte a lui Dumnezeu, natura.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor