Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
Matei 6:6
Te-ai rugat cu voce tare la vreo întâlnire explo? Te-ai rugat vreodată de la amvon? Te-ai rugat la altarul familiei sau înainte de a pleca din casă? Cum a fost? Ai simțit că rugăciunea a trecut de tavan sau s-a împrăștiat odată cu ecoul?
Dar ce rugăciuni ai auzit?
De-a lungul vieții mele, am auzit tot felul de rugăciuni; cu siguranță și tu — unele parcă erau o poezie învățată, alteori, parcă cel ce se ruga scria chiar atunci o poezie, folosind cuvinte extraordinare; unele erau ca niște cuvinte cărora la final li se adăuga un „amin”, altele erau rostite în așa fel încât chiar și „amin”-ul final era special; … nu pot spune că una era mai bună sau mai „sfântă” decât alta. Nu e treaba mea să judec pe cineva sub nicio formă. Doar Dumnezeu cunoaște cu adevărat inima celui ce se roagă.
Însă am avut cu totul alt sentiment atunci când eu m-am rugat. Chiar dacă sunt la altarul de seară, chiar dacă sunt la rugăciunea pentru masă, chiar dacă sunt în public, rugăciunea mă „pătrunde” sau o înțeleg mult mai bine când eu însumi o rostesc. Atunci când ascult o rugăciune, sunt mai ușor distrasă de sunete sau gânduri, decât atunci când eu mă rog.
Pot spune că acum am înțeles o altă parte a versetului de azi, „intră în odăița ta”. Tu ești cel care trebuie să te rogi, ca să înțelegi cât mai mult pe Dumnezeu și dragostea Lui, tu trebuie să te rogi. Nu neglija rugăciunea de mijlocire sau rugăciunea publică, dar rugăciunea personală este cea care ține sufletul legat de Hristos.
Provocare: Anunță-ți familia, și astăzi și de fiecare dată când se va face rugăciune, fii tu cel care o înalță.
