LUPTĂ PENTRU CEEA CE CONTEAZĂ CU ADEVĂRAT

Aţi văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră, căci Domnul Dumnezeul vostru a luptat pentru voi.
Iosua 23:3

În jurul anilor 1980, un tânăr doritor să exploreze viața la un nivel cât mai înalt s-a hotărât să facă studii superioare. Pe atunci, foarte puțini tineri puteau merge la facultate, cu atât mai puțin acest tânăr. Nu avea șanse prea mari din cauza notelor mici pe care le-a luat de-a lungul anilor din cauză că a rămas credincios păzirii Sabatului. Sâmbăta niciodată nu a mers la școală, iar profesorii îl pedepseau prin note mici.

Pentru a putea intra la facultate, tânărul nostru trebuia să ia nota maximă la examenul de admitere, ca să compenseze notele mici din anii precedenți.

Așa că a început să-și facă „rucsacul” pentru „excursia” pe care urma să o aibă. Una din modalitățile pe care le-a găsit a fost următoarea: S-a dus în podul casei, unde nu era lumină naturală, ca să nu fie influențat de oră, și s-a apucat să învețe toate materiile de care avea nevoie la examen.

Cu manualele de la clasele a șaptea până la cele de a doisprezecea în mână, citea, repeta, scria, rezolva probleme; iar citea, scria și rezolva probleme.

Deși în jurul lui erau persoane care îl descurajau, a luptat până când „rucsacul” a fost gata, iar când a fost să „urce piscul cel greu”, a reușit — a luat examenul, a intrat la facultate, a studiat, a lucrat și încă lucrează cu răbdare și pasiune.

Drag tânăr explorator care citești aceste rânduri, peste ani, ce se va spune despre tine? (Și nu vorbesc aici de a te lua după „gura lunii”.) Cum îți pregătești „rucsacul”? Câtă importanță acorzi examenelor, tezelor sau chiar temelor? Alegerile tale de azi influențează ceea ce vei deveni mâine.

Provocare: Scrie în agendă care sunt trei ținte mari pe care ți le pui pentru următorii 25 de ani? (Fă planuri ca și cum ai trăi 120 de ani și fii gata ca și cum Hristos ar veni acum pe norii cerului.)

Un an de rugăciune și actiune
Un an de rugăciune și actiune
Vei trăi cu adevărat fericirea exprimată în cuvintele pe care le găsești în devoțional abia atunci când vei înțelege cu adevărat textul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Și, doar înțelegând iubirea nemăsurată ascunsă în cuvintele acestui îndemn, vei putea simți cu adevărat dorința acută de a practica, de a îngloba în viața ta, îndemnurile devoționalului. Fiecare devoțional este un restart pentru fiecare zi - „trăiește fiecare zi, nu aștepta o zi ca să trăiești”. Caută să-ți amintești pe parcursul zilei ceea ce citești dimineața, păstrând astfel neîncetat legătura cu Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video