Povestitorul: Atât fratele cel mare, cât și cel mic aveau propriile case, bunuri și familii cu copii sănătoși. Doar că de o vreme nu-și mai vorbeau.
La sfârșitul unei zile pline, când se mai zăreau doar câteva raze de soare, la poarta fratelui mai mare bate un Străin:
Străinul: Te rog, primește-Mă la tine! Am nevoie de un adăpost! Aduc cu mine doar lucruri bune. Vă pot lăsa liniște și armonie. Te rog, aș vrea să intru!
Fratele mai mare: Cine ești? Ce tot spui acolo? Liniște? Zile bune?
Străinul: Te rog, măcar în această noapte!
Fratele mai mare: Du-te la casa cu numărul 7. Acolo locuiește fratele meu, dacă îi pot zice frate, el are nevoie de tine.
Povestitorul: Străinul se întoarse dezamăgit. Fața îi era palidă, dar ochii totuși sclipeau la gândul că va ajunge la casa cu pricina și va fi primit pentru a poposi. Fratele cel mare zări totuși ceva special, ceva ce nu putea descrie. Omul care tocmai se întorsese cu spatele să plece părea plin de vigoare și deloc obosit.
Nu trecu mult timp până ce bătu la poarta mare și bine încuiată a fratelui mai mic. După o scurtă așteptare, îl întâmpină o voce groasă și neprietenoasă:
Fratele mai mic: Cine îndrăznește să mă deranjeze? Cine ești?
Străinul: Sunt Eu. Am venit cu gânduri bune. Te rog, primește-Mă la tine, în casa ta.
Fratele mai mic: Cu gânduri bune? Până acum n-ai putut veni?
Străinul: Este târziu, dar lasă-Mă să intru la tine măcar pentru o noapte. Pot să îți dau în schimb liniște și armonie.
Fratele mai mic: Mai bine te-ai duce la fratele meu mai mare, stă acolo! El are nevoie. Mai bine să te primească el!
Povestitorul: Îl mai privi o dată în ochi pe fratele cel mic și se întoarse pe drumul care i-a fost arătat de o mână cu ură și nepăsare.
Când Străinul întoarse spatele pentru a pleca, și fratele mai mic observă ceva neobișnuit.
Ambii frați, ajunși fiecare în casele lor și discutând cu familia despre Cel care venise și despre modul special în care bătuse la poartă, se hotărâră să iasă afară, în speranța că Îl vor regăsi pe Străin, să-L invite în casă pentru a petrece acele momente de liniște la ceas de seară.
Pașii celor doi se îndreptă către Străinul care acum, mergând, parcă totuși aștepta.
Ambii frați: Te rog, intră în casa mea!
Povestitorul: Se așternu un moment de spaimă, dar și de pace, iar Străinul cu mâinile pe umerii celor doi rosti:
Străinul: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27).
Drag explorator, azi Isus bate la ușa inimii tale căci vrea să-ți dea pacea Lui. Primește-o și bucură-te de ea.
Provocare: Cântă cu voce tare piesa „Pacea Lui” (nr. 28 imnuri explo) și bucură-te de pacea Lui.
