Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine. (Apocalipsa 3:20)
Textul acesta vorbește despre cea mai frumoasă prietenie care poate exista: prietenia dintre Dumnezeu și mine. Uneori ne uităm prietenii pe care i-am cunoscut de-a lungul vieții. La un moment dat primim un telefon și ni se spune: sunt eu, prietenul tău. Nu ne-am văzut de mult timp, dar eu nu te-am uitat și mi-e dor să ne vedem. Dacă nu ai timp în momentul acesta pentru mine, aștept. Peste cât timp să revin? Într-o oră, ii spun eu. Sunt cu prietenii la o serată, la mine, acasă. Nici nu știam că Acest Prieten venit de departe mi-a telefonat din fața ușii mele. Și-a dat seama că sunt în mijlocul bucuriei, mă veselesc cu grupul meu de prieteni în felul nostru. A trecut ora pe care eu am stabilit-o pentru prietenul meu. Eh, e doar un telefon… Punctual ca de obicei, Prietenul a bătut din nou la ușa mea. Era greu de auzit. Bucuria de dincolo de ușă era zgomotoasă.
Într-un târziu, când oboseala s-a cuibărit în grupul nostru, când părinții ne-au spus: ajunge!, când toți s-au retras spre casele lor, am auzit doar acum o bătaie în ușă. O fi vreunul dintre uituci, venind să-și recupereze ceva. Am deschis. Dar surpriză: era prietenul meu special, de departe. Tu erai? De ce nu ai intrat? De câtă vreme stai afara? N-a răspuns la niciuna din aceste întrebări. În schimb a zis prietenește: am venit să te vad. Mi-a fost dor de tine! M-a îmbrățișat cu drag. Avea un mic pachețel. L-a desfăcut. Credeam că e un cadou prețios dar era… doar niște pâine uscată.
Am amuțit amândoi. Nu înțelegeam darul. Și-a pus mâinile laolaltă în rugăciune. Ne-am așezat la cea mai frumoasă cină din viața mea. În tăcere, frângând pâinea uscată mi-a făcut parte și mie. Se uita cu drag la ochii mei care în sfârșit au văzut Mântuirea. M-a întrebat doar atât: Înțelegi tu ce ți-am făcut Eu…? Înțelegi ce am făcut pentru tine?
Grig Turda, Colaborator – Conferința Transilvania de Nord
