Cu ochii în patru

Ci cercetați toate lucrurile, și păstrați ce este bun. Feriți-vă de orice se pare rău. (1 Tesaloniceni 5:21, 22)

Nu departe de portul Halifax, la aproape 200 Km de coasta canadiană, se găsește o insulă numită Sable, vestită pentru că în preajma ei și-au găsit moartea sute de corăbii. Cei care au studiat cauzele acestor tragedii, au descoperit că insula Sable este „călătoare”. Ea își schimbă mereu forma și poziţia, fiind imposibil de așezat într-un contur precis. Valurile spală malul apusean, care astfel se afundă mereu în apă, în timp ce coasta răsăriteană, sub acţiunea vântului care aduce munţi de praf, ia mereu forme noi. În felul acesta insula „se mișcă” spre răsărit cu o viteză de circa 230 de metri pe an.

Din anul 1766 până în anul 1966, deci în 200 de ani, insula a parcurs aproape 45 de kilometri. Un adevărat record în domeniu. Călătoria ei este foarte primejdioasă pentru marinari. Din această cauză, ei au numit-o „sicriul călător” sau, după alte surse, „cimitirul Atlanticului de Nord”.

Deoarece nisipurile au culori variabile, uneori ajungând chiar la culorile apei, este ușor de înţeles cum marinarii, înșelaţi, duceau corăbiile de bună voie la pieire sigură. Astăzi, insula are două faruri iar pericolul de naufragiu a fost aproape eliminat. Și tu ai întâlnit, probabil, lucruri care au părut inițial inofensive, chiar bune, iar apoi s-au dovedit catastrofale.

Ai luat drept sigure niște prietenii dubioase, care apoi s-au dovedit că te îndepărtează de familie, de învățatul pentru școală sau chiar de Dumnezeu. Lumea care ne înconjoară este înșelătoare pentru un copil al lui Dumnezeu. De cele mai multe ori, Satana ne asaltează cu ispite diverse, ascunse cu dibăcie, urmărind să-i ducă la naufragiu spiritual pe cei care nu au „cercetat toate lucrurile”.

Cunoscând lucrul acesta, propune-ți azi să te ferești de ceea ce pare rău și caută în toate doar binele. Nu vei eșua, pentru că te va lumina Farul nostru ceresc, care îți va arăta calea. Succes!

Claudiu Vasile, Conducător de Club – Conferința Oltenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor