Biruința este a Domnului! 2

Și toată mulțimea aceasta va ști că Domnul nu mântuiește nici prin sabie nici prin suliță. Căci biruința este a Domnului. Și El vă dă în mâinile noastre„. (1 Samuel 17:47)

Uităm prea des că lumea în care trăim este un câmp de luptă între forțele binelui conduse de Isus și forțele răului conduse de Lucifer.

Uneori, fără nici o avertizare, suntem confruntați cu realitatea alegerii între aceste două lumi. 
Eram în anul al doilea de facultate și în sesiunea de iarnă unul dintre cele mai grele examene a fost programat sâmbăta. Mi-am spus: „Nu este nici o problemă, sunt două grupe, așa că voi merge cu cealaltă grupă la examen.” Dar soluția aceasta a stat în picioare doar câteva minute pentru că, uitându-mă la avizier, am constatat că și cealaltă grupă are examenul programat tot sâmbăta. Ce să fac? Pot să rămân credincios lui Dumnezeu și să mă închin Lui în Sabat sau să las credința la o parte câteva ore în Sabat și să dau examenul. Eram botezat de un an și jumătate și până atunci nu mă confruntasem cu o asemenea alegere. 

Mai era o sesiune de reexaminare în primăvară, dar și atunci examenul fusese programat tot sâmbăta. 
Acum ce voi face? Aștept până în toamnă, dar dacă și în toamnă examenul va fi tot în Sabat, cum mă voi descurca? Atunci am decis că orice s-ar întâmpla vreau să rămân credincios lui Dumnezeu și voi lăsa consecințele în mâna Lui pentru că El poate rezolva orice problemă.

Am decis să vorbesc cu profesorul și să îl rog să dau examenul singur în orice altă zi. Aveam 3 ore de curs în aceeași zi și în fiecare pauză mi-am propus să vorbesc cu el în pauza următoare. Profesorul a venit la cea de-a treia oră și ne-a spus că el nu poate veni în sâmbăta programată la examen și să îl reprogramăm în altă zi. Astfel, examenul a fost reprogramat într-o zi de joi și eu am văzut cum Dumnezeu a intervenit.

Atunci am aflat că Dumnezeu biruiește în locul meu dacă eu îi sunt credincios și fac tot ce depinde de mine, lăsând în seama Lui consecințele.

Adrian Toader, Conferința Banat – Master Ghid

Caută podcastul Devoționale pentru Exploratori în aplicația ta de podcast.

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentDouă mâini, două picioare
Articolul următorA mennyei kapukon át