Dă mai departe

Apoi le-a zis: “Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Marcu 16:15

Fiecare om simte nevoia de a împărtăși cu cineva bucuriile sau tristețile. Viața este mai frumoasă atunci când putem retrăi cu cei de lângă noi evenimentele ei. Vestea Bună, Evanghelia atunci când pătrunde într-un suflet omenesc, omul acela nu mai poate ține doar pentru sine bucuria ce-i inundă inima.

Pentru că iudeii aveau o impresie foarte restrictivă cu privire la destinatarii binecuvântărilor lui Dumnezeu, Domnul Isus subliniază fără echivoc faptul că mesajul Evangheliei se adresează întregii lumi. Creștinismul este o religie internațională, ea trece dincolo de granițele naționale, culturale, sociale, economice, sau de gen. În Hristos toți suntem frați. „Nu este nici iudeu, nici grec, nu este nici rob, nici slobod, nu este nici parte bărbăteasca, nici parte femeiască, ci toţi sunt una în Hristos Isus.” (Galateni 3,28; cf. Coloseni 3,11)

Gândește-te azi, cum ai putea fi și tu parte a planului lui Dumnezeu, de a oferi șansa mântuirii prin Domnul Isus tuturor oamenilor. Nu ține doar pentru tine această bucurie. Fii autentic și creativ, împărtășind semenilor tăi frumusețea Evangheliei.

Beniamin Sisu, pastor de tineret, Craiova-centru

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video