Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Așa dar, cât avem prilej, să facem bine la toți, și mai ales fraților în credință. Galateni 6:9-10
Într-o zi de vară a venit o vecină în vârstă la noi, să-i ducem covoarele la spălătorie. Doar eu eram acasă. Neavând mașină, le-am dus cu bicicleta, asigurând-o că i le voi aduce și înapoi.
Zilele au trecut și vecina nu a mai dat nici un semn, așa că eu am uitat de ea. Mi-am luat câteva zile libere și m-am hotărât să merg la soțul în pastoral, duminică dimineață. Sâmbătă seara a venit vecina și m-a anunțat că luni putem lua covoarele, iar când a aflat că voi pleca a doua zi și n-o pot ajuta, a fost foarte dezamăgită. M-am despărțit de ea lăsând-o supărată.
După ce am intrat în casă m-am rugat: “Doamne, ce mărturie las eu despre tine? Ce să fac?” Nici nu am terminat rugăciunea și mi-a venit gândul să mă duc la spălătorie, dar rațiunea îmi spunea că nu am ce căuta acolo, deoarece este sâmbătă seară. Întrucât gândul persista, am pornit spre spălătorie. Acolo era pustiu și gol. Dar o femeie se uita lung la mine, din curtea spălătoriei. . I-am spus problema mea și întâmplător era chiar mama patronului. M-a poftit înăuntru, i-am zis numele vecinei și mi-a dat covoarele.
Când am bătut la ușa vecinei a rămas fără cuvinte, iar după ce i-am povestit totul a exclamat plină de bucurie: “Ce Dumnezeu mare ai!”
Tudorascu Ibolyia, Intructor exploratori, Tr.Sud
