O zi de dialog cu Dumnezeu

Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise și o făcuse. (Geneza 2:3)

De ce a creat Dumnezeu și ziua a șaptea? Cu siguranță că Adam nu avea nevoie de odihnă în primul Sabat, chiar dacă eu de abia aștept să vină ziua de Sâmbătă. De abia aștept odihna ei.  Trupul meu și mintea mea simt nevoia de o relaxare totală, și chiar dacă în alte zile nu mă vei găsi făcând lucrul acesta, deseori în Sabat la prânz, mă vei găsi și dormind puțin.  
Un alt lucru pe care îl fac este și să intru pe YouTube pentru a asculta melodii creștine. Unele melodii mă transportă mai aproape de cer.  Un alt lucru care mă apropie mai mult de cer este să ascult Biblia.  Dacă în alte zile îmi iau timp să citesc din Biblie, acum în Sabat deseori deschid aplicația MyBible și ascult Biblia.  Închid ochii, și îmi imaginez că Dumnezeu îmi vorbește direct. 

De ce fac toate acestea?  Pentru că eu cred că Sabatul este ziua în care Dumnezeu dorește mult să fiu aproape de El.  Iar lucrul acesta nu se face doar prin închinarea colectivă de la Biserică ci și prin închinarea ta personală.  Dumnezeu știa că vei avea nevoie Sabat pentru aceasta. Tocmai de aceea a creat Sabatul.

Benjamin Stan

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video