O inimă veselă este un bun leac dar un duh mâhnit usucă oasele. Proverbe 17,22
Arif (ariciul) și Rică (iepurașul) erau foarte buni prieteni. În fiecare zi Rică, ospitalier din fire, îl invita la masă pe prietenul său Arif. De fiecare dată mama lui Rică îl mângâia pe Rică și îl îmbrățișa pentru că avea maniere alese, era foarte mulțumit cu ce primea, recunoscător pentru fiecare fel de mâncare, etc. În schimb prietenul său Arif se străduia să-i placă mâncarea, să fie mulțumitor… Dar nu reușea. Pur și simplu nu reușea.
Dorința lui era să fie și el apreciat ca prietenul lui, să fie și el mângâiat ca prietenul lui….
Într-o zi, mergând prin pădure cu lacrimile siroindu-i pe obraz, s-a lovit de un copac mare cu frunze frumos colorate.
Era atât de uimit și fericit încât a început să se rostogolească pe covorul acela atât de frumos colorat… S-a rostogolit atât de mult pana când nici măcar o țeapă nu se mai vedea. Pe fiecare frunză cu litere mari era scris: bunătate, dragoste, fericire, pace, răbdare, speranță.
Dintr-o dată lacrimile s-au transformat în zâmbet și veselie. A alergat la prietenul său și la mama sa care l-au îmbrățișat cu multă dragoste pe Arif.
Morala: Dumnezeu ne-a creat unici. Problemele care s-au agățat de noi ca niște țepi ne determină să fugim de cei care ne iubesc și doresc să ne protejeze.
Arif a găsit soluția. Tu ai ajuns la „Copacul” cu frunze minunate? Succes!!!!
Crina Bodiu – Biserica Adventista Speranta Oradea
