Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau îl va urî pe unul și îl va iubi pe celălalt, sau va ține la unul și îl va nesocoti pe celălalt: nu puteți sluji și lui Dumnezeu, și lui Mamona.
Matei 6:24
Eu și soțul meu am fost surprinși când fiul nostru cel mare ne-a spus că plănuiește să se înroleze în armată. Abia își începuse ultimul an la un liceu creștin. Am sperat că era doar o fază trecătoare.
S-a înrolat în decembrie, după evenimentele din 11 septembrie, și a intrat în Garda Națională, pentru a putea continua facultatea și în același timp să își slujească țara. L-am încurajat să vorbească cu Dumnezeu despre această decizie importantă, dar era atât de influențat de evenimentele din 11 septembrie, încât nu și-a schimbat hotărârea. La doar patruzeci și opt de ore după absolvirea instruirii specializate în poliția militară, a fost trimis în Irak, unde a slujit timp de cincisprezece luni. Domnul l-a protejat pe el și compania lui.
Decizia fiului meu de a face parte din armată a fost o „călătorie” pentru întreaga noastră familie. A lipsit de la multe evenimente de familie, sărbători, o nuntă, o înmormântare și de la absolvirea fratelui său. Știu că fiul meu a crezut în misiunea lui cât timp a slujit în Irak.
Am devenit un sprijin pentru alți părinți cu copii care își slujesc țara. Trimiteam colete trupelor aflate peste hotare. Acest grup de sprijin a devenit foarte important pentru mine, deoarece am învățat cum să fac față lucrurilor prin care treceau fiul meu și unitatea lui.
În viață, luăm multe decizii. Dumnezeu ne cheamă să ne înrolăm de partea Lui și nu vrea să amânăm. Vrea să studiem și să luăm o decizie informată cu privire la calea pe care o vom urma. Satana ne cheamă și el să ne jurăm credința față de el. A amâna luarea unei decizii sau a nu lua nicio decizie este de fapt tot o decizie. Nu putem sta pe margine atunci când vine vorba să alegem cui vom sluji, așa cum spune versetul de mai sus. Așadar, să alegem să-L urmăm pe Isus în fiecare zi și în curând vom petrece veșnicia împreună cu Creatorul și Mântuitorul nostru!
autor: Gyl Bateman Walker



