PĂZITORUL TĂU

Domnul te va păzi de orice rău, îți va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare și la venire, de acum și până în veac.
Psalmii 121:7,8

Într-o dimineață de Sabat, în timpul serviciului divin, am primit versetele de mai sus ca pe o promisiune din partea Domnului. I-am mulțumit și m-am bucurat, fără să știu cât de mult avea să însemne această promisiune în lunile următoare.

Mi-am amintit de obiceiul evreiesc de a scrie Deuteronomul 6:4-9 și 11:13-21 din Tora pe ușorii caselor, pentru ca, de fiecare dată când ieșeau sau intrau, locatarii să-și amintească faptul că erau un popor aflat într-un legământ cu Dumnezeu.

Așa că am început să memorez versetele pe care mi le dăduse Domnul. Dar interesul meu de a înțelege în profunzime mesajul lor a crescut mai târziu în acel an, când am fost diagnosticată cu cancer la sân. Prima mea reacție la aflarea veștii a fost să-mi amintesc de promisiunea Domnului. Am ajuns acasă, m-am retras în bibliotecă, am luat Biblia și am citit de câteva ori Psalmul 121.

M-am rugat, am plâns și am încercat să înțeleg ce dorea Dumnezeu să îmi transmită în contextul bolii care îmi invada trupul. Am rămas acolo până când câteva gânduri mi-au venit în minte. Dumnezeu este Păzitorul meu, Cel care nu va lăsa piciorul meu să alunece. El nu ațipește și nu doarme. Dumnezeu este vrednic de încredere pentru că El este Creatorul. El mă cunoaște și știe exact drumul vieții mele – așa că de ce să mă tem?

Înzestrată cu aceste asigurări, m-am simțit încurajată și întărită să trec prin valea umbrei morții cu pace și fără frică. Am început să mă documentez cu privire la ceea ce aveam nevoie pentru lupta din fața mea: operație, chimioterapie și radioterapie. Cu sprijinul moral al familiei și cu promisiunile lui Dumnezeu, am trecut prin această încercare. Acum, la șase ani distanță, mă simt bine. Dar cel mai important lucru pe care l-am învățat a fost că lui Dumnezeu Îi pasă nu doar de trupul meu, ci și de sufletul meu. M-a învățat să mă încred în promisiunile Lui și să înving teama, anxietatea și descurajarea.

Dragile mele, iubiți Cuvântul Domnului! Țineți-vă strâns de promisiunile Lui și bucurați-vă de fiecare zi, căci este un dar de la El!

autor: Elena Petrescu

Ascultă podcastul Devoționale Audio

spot_img

Publicate astăzi

Din aceeași categorie

spot_img