Doamne, Tu ești stânca mea, cetățuia mea, izbăvitorul meu!
Psalmii 18:2
Locuiam împreună cu familia mea la Kiev, capitala Ucrainei. În februarie 2022, chiar în prima zi a războiului, am decis să plecăm imediat, deoarece orașul era ținta principală a inamicului. Am crezut că vom fi în siguranță în casa noastră de la țară din Bucea. Din păcate, orașul a fost curând ocupat, iar ceea ce a urmat au fost două dintre cele mai îngrozitoare săptămâni pe care le-am trăit vreodată, conștienți că viața noastră se putea sfârși în orice moment. Am stat în subsol, fără electricitate, apă sau încălzire. Am topit zăpadă ca să obținem apă și aproape că nu aveam ce mânca. Mă temeam neîncetat că îmi vor muri copiii de foame.
Trăind sub bombardamente continue, știam că fiecare răsuflare a noastră era în mâna Domnului, și acest lucru ne-a apropiat foarte mult de El. Deși casa noastră nu a fost lovită, știam că era imposibil să continuăm să trăim cu acea frică teribilă, așa că am decis să fugim. Alternativa ar fi fost să murim de foame.
A fost înspăimântător. Am fost avertizați că forțele de ocupație nu vor lăsa nicio mașină să treacă și că vor trage fără milă. Dar dorința de a pleca a fost mai puternică decât frica, așa că am pornit la drum. Alții ne-au văzut plecând și ni s-au alăturat. Am ajuns să formăm un convoi, conștienți că puteam fi împușcați în orice clipă. Ne-am rugat fierbinte.
La primul punct de control, convoiul nostru a fost oprit. Și atunci Domnul a făcut o minune. Șoferul primei mașini a fost dus sub amenințarea armei, în timp ce noi ne rugam necontenit. Nu știu ce cuvinte i-a pus Domnul în gură acelui șofer, dar, când s-a întors, soldatul rus s-a urcat la volanul mașinii și a condus în fața convoiului nostru, semnalând tuturor să nu tragă asupra noastră. În felul acesta, ne-a condus prin fiecare punct de control.
Am privit moartea în față și am scăpat. Dumnezeu ne-a dăruit o nouă viață. Ne amintim cu recunoștință profundă ziua în care Dumnezeu ne-a salvat prin marea Lui îndurare. Nu vom uita niciodată, cât vom trăi. Îți mulțumim, Doamne, pentru marea Ta îndurare față de noi!
autor: Yana Kosian



