Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt, și așa sunteți voi.
1 Corinteni 3:16-17
La o activitate de screening al sănătății, cel mai mult timp se consumă cu ecografiile. Am văzut medici care au lucrat până aproape de miezul nopții, după care s-au urcat în mașină să călătorească sute de kilometri pentru ca dimineața să continue la locul de muncă, într-o altă formă de grijă pentru semeni. Domnul le va răsplăti!
Așteptam la Fălticeni finalizarea unei astfel de activități și am schimbat câteva cuvinte cu ultima persoană care beneficiase de o ecografie. Dumnealui avea două motive de recunoștință: că la ecografie nu i s-au găsit probleme deosebite de sănătate și, mai ales, că „doamna doctor s-a rugat pentru mine”. Avea și un regret pe care mi-l amintesc mereu. Îi părea rău că nu l-a adus și pe finul lui, pentru care era îngrijorat:
— Mă tem că-l va lua Domnul, spunea el.
L-am întrebat de ce anume este legată această temere și mi-a spus că finul avea 160 cm înălțime și 160 kg! Mi-a povestit și care era cauza acestei situații, și anume că obișnuia să mănânce câte două tăvi de mici o dată. După ce mi-a povestit, a adăugat din nou:
— Tare mă tem că îl va lua Domnul!
Nu m-am putut abține și i-am pus o întrebare:
— Cine să-l ia?
Și pentru că era un slujitor al Evangheliei, i-am amintit ce spune apostolul Pavel: că suntem templul Duhului Sfânt, că vom fi judecați după modul în care ne administrăm sănătatea, că, mai presus de orice, am fost răscumpărați cu un preț și că, în virtutea acestui preț, trebuie să-L proslăvim pe Dumnezeu în trupul și în duhul nostru, care sunt ale Lui.
Am putea fi mai sănătoși dacă ne-am opri din când în când să înțelegem că sănătatea noastră este o binecuvântare, dar și o mare responsabilitate pe care o avem față de Cel care ne-a creat.
Doamne, ajută-ne să nu uităm astăzi că trupul nostru este templul Duhului Tău! Ajută-ne să avem grijă de el ca să putem auzi glasul Tău care ne vorbește prin conștiința noastră!



