Aștept[ăm] fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos.
Tit 2:13
Mă cutremur la gândul de a pierde pe cineva apropiat. Este greu să nu lăsăm tristețea, poate frica și anxietatea să ne conducă inimile. Dar, în cele mai grele momente ale vieții, simțim adesea prezența lui Dumnezeu. Când speranța se pierde, Dumnezeu este puternic.
După mai bine de treizeci și șase de ani alături de mine, soțul meu a murit pe neașteptate. Eu și el vorbiserăm despre moarte și făcuserăm un pact să ne întâlnim în cer. Acum că el a plecat, pot spune că pierderea lui Walter a fost brutală, iar durerea despărțirii doare. Doliul este înfricoșător și vine ca un tsunami. Simt că nu suntem niciodată pregătiți să ne luăm rămas-bun. Nu a fost planul lui Dumnezeu ca noi să experimentăm disperarea absolută a despărțirii. Dar îmi amintesc în același timp că și Dumnezeu a simțit durerea de a-Și pierde Fiul. Sunt sigură că a plâns, iar inima Lui a suferit la fel ca a mea. Totuși sunt mângâiată, pentru că El ne reasigură că pierderea este temporară.
Durerea este reală și trebuie acceptată pentru a putea merge mai departe pe drumul pierderii, căci pierderea este inevitabilă. Dacă trăim, vom experimenta cu toții pierderea.
Prezența lui Dumnezeu este palpabilă, mă înconjoară pe mine și pe cei care Îl cheamă. El este credincios să ofere alinare, mângâiere și pace. El aduce dragostea și speranța Sa în inimile noastre îndurerate. Putem fi îndoiți, dar nu frânți. Copleșiți de durere, dar nu înfrânți (vezi 2 Corinteni 4:8,9).
Nu am fost creați să murim, ci păcatul a adus moartea. Dumnezeu nu ne învelește într-un strat protector pentru a ne feri de pierdere. Însă, atunci când ne ținem strâns de El, putem avea încredere în promisiunile Sale dătătoare de viață. Știm cum se termină povestea. Dumnezeu a câștigat deja lupta împotriva morții.Îmi pare rău că moartea există, că durerea este trăită și că urmează golul. Într-o zi, foarte curând, moartea nu va mai fi (vezi Apocalipsa 21:4).
autor: Z. Kathy Cameron
