O ALTFEL DE SETE

După aceea, Isus, care știa că acum totul s-a sfârșit, ca să împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete.”
Ioan 19:28

După o viață trăită doar pentru alții, Isus a ajuns la finalul lucrării Lui pe acest pământ — răstignirea.

 Ah, ce ușor e să ne amintim, dar putem noi oare înțelege cu adevărat suferința prin care a trecut El ca să ne mântuiască?

Când a fost ultima oară când ai suferit? Poate într-o drumeție te-ai lovit la un picior; poate ți-ai tăiat din greșeală mai tare decât trebuia o unghie; poate în timpul unui joc ai fost accidentat? Cât ai suferit?

Acum gândește-te la Isus, care a purtat greșeala fiecărui om de pe acest pământ pe umerii lui. Cât I-a fost de greu?

Cel care a făcut râuri, oceane și zeci de izvoare a ajuns să spună: „Mi-e sete.” În mâinile Lui ține fiecare picătură de apă, și totuși la un moment dat I S-a făcut sete.

Da, Isus nu doar a spus că Îi e sete, Lui chiar îi era sete. După atâtea ore de agonie, I-ar fi prins bine puțină apă, și nu oțet, așa cum i-au dat oamenii atunci.

Isus te-a creat; Isus te-a iubit; Isus a suferit foarte mult pentru tine. Tu ce faci pentru El?

Astăzi, Isus îți spune și ție: „Mi-e sete” de un moment cu tine. „Mi-e sete” să îți arăt că te iubesc. „Mi-e sete” să te binecuvântez.

Tu ce-I răspunzi? Oferă-I lui Isus azi gândurile tale, dorințele tale, planurile tale… viața ta, iar El te va răsplăti cu un râu veșnic de viață!

Provocare: Astăzi roagă pe cineva din familie ca de fiecare dată când îi va fi sete să-ți spună, și tu să-i aduci apă. Împărtășiți sentimentele trăite la sfârșitul Sabatului.

autor: Emima Bucur

Ascultă podcastul Devoționale Audio

spot_img

Publicate astăzi

Din aceeași categorie

spot_img