articole pentru

Arhiva Anuală: 2019
A

Floarea de gerberă

Pentru noi, unii oameni pot părea ca fiind morţi spiritual, aşa cum era floarea mea înainte să o aduc în casă la căldură. Dar poate că unii oameni citesc broşura cu rugăciune, iar astfel vor fi reînviaţi spiritual. Mă rog ca ei să înflorească într-o viaţă nouă şi să fie gata să se întâlnească cu Mântuitorul lor.

Înainte și în sus

Când, cu deosebită apreciere pentru dragostea Sa, noi ne deschidem ușa inimii pentru Isus, spunându-I: „Vino înăuntru”, Oaspetele ceresc va fi cu noi. Când Îl iubim pe Isus, îi vom iubi și pe toți aceia pe care Isus îi iubește.

Primiți cu Isus

Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva...

Anania și Safira – jocul cu focul

Este mult mai rentabil să fii mulţumit cu mai puţin pe drept, decât să fii considerat mare pe nedrept.

Lidia

Lidia era o femeie de afaceri de succes, dar avea o inimă sensibilă şi o casă ospitalieră. Probabil că ea avea o familie numeroasă şi dorea ca toţi să Îi accepte pe Isus ca mântuitor al lor. Ni se spune că întreaga ei familie a fost botezată împreună cu ea.

Odihnă în Hristos

Căile Domnului Hristos sunt căi plăcute, și pe cărarea Lui este pace. Dacă noi ne-am asprit cărările pentru picioarele noastre și am luat asupra noastră poveri grele de griji pentru că vrem să ne facem comori pe pământ, să schimbăm acum această cale și să urmăm calea pe care Domnul Isus a pregătit-o pentru noi.