Cum ţi-ai trăi viaţa dacă, în urma unor calcule matematice, ţi-ai da seama că Isus vine în mai puţin de trei săptămâni? Aşa trebuie să trăim noi astăzi.
Isus vede în tine un viitor medic, inginer, învăţător, predicator, cântăreţ, scriitor, pastor, misionar... Dacă te pui în mâinile lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Marcu, tu vei fi un instrument de folos. Să nu te îndoieşti de acest lucru!
#suntdefolos
Dumnezeu este real, nu o ficţiune.... Ne facem un bine atunci când ne dăm demisia din funcţia de regizor al filmului vieţii noastre şi îi cedăm Lui puterea. Am realizat că viaţa în slujba semenilor este singura care merită trăită... Acesta este cel mai înalt şi mai bun scop al meu ca om.
Cunoaştem semnele vieţii creştine şi drumul care duce din această lume spre cer şi spre Noul pământ. Totuşi prea de multe ori ne abatem din drum la o analiză de moment a direcţiei pe care o luăm, urmând modelele şi toanele societăţii. Sau poate, mai rău, există mult prea multe situaţii în viaţa noastră în care îi ducem pe alţii pe un drum greşit.
Credinţa lor avea o tărie de admirat. Da, ei erau dezamăgiţi. Dar în loc să renunţe, ei s-au întors la Biblie pentru a descoperi unde exact se situează pe harta profetică. Cu siguranţă că nu asta îşi doreau ei să facă, dar aceasta era singura opţiune pentru cei care continuau să strige: „Până când, Stăpâne?” (Apocalipsa 6:10).