În tradiţia evreiască, îngerii ghidau activităţile conducătorilor pământeşti şi uneori sunt responsabili pentru comportamentul conducătorilor pământeşti. Poate aceşti şapte îngeri vegheau asupra liderilor bisericii. Este frumos să ştii că biserica slabă şi cu defecte, aşa cum este, este la fel de păzită de Dumnezeu cum este fiecare dintre noi.
Îi place lui Dumnezeu tehnologia? Cu adevărat nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu, care priveşte spre pământ şi aude cea mai firavă rugăciune şi răsplăteşte cel mai infim dram de credinţă.
Dumnezeu doreşte să continue să graveze acest graffiti – Legea – şi în secolul XXI. Desigur, El îşi doreşte să graveze pe cel mai bun perete, unul care nu este de piatră, ci de carne, adică inima ta. Te-ai întrebat vreodată ce aşteaptă Dumnezeu de la tine?
#legeadivină
E greu să îţi păstrezi calea dreaptă atunci când treci prin vremuri grele. Întotdeauna a fost şi întotdeauna va fi greu. Trebuie să ne rugăm zilnic la Dumnezeu să ne ajute să avem ambele picioare pe pământ şi mintea noastră să fie la performanţă maximă, în special în vremuri tulburi.
Dumnezeu ne spune despre viitor, astfel încât să putem ajunge la destinaţie astăzi. Fiecare zi este o parte a itinerarului nostru spre scopul lui Dumnezeu. Cu un ochi îndreptat asupra Cuvântului Său, ne putem găsi calea prin labirintul vieţii.