Ziua următoare, am mers în colportaj, în ciuda faptului că nu mâncasem şi nici apă nu băusem. Am făcut rost de un biscuite şi de puţină apă pentru cele două zile de colportaj, dar nu am avut succes la vânzări. Când soţia şefului satului a aflat că am fost tratată atât de neospitalier, s-a supărat foarte tare.
Vocea lui Dumnezeu se aude din cer, anunţând ziua şi ceasul venirii lui Isus, precum şi legământul veşnic cu poporul Său. Cuvintele Sale se rostogolesc pe pământ ca bubuiturile unor tunete puternice. Israelul lui Dumnezeu ascultă cu ochii pironiţi în sus. Feţele le sunt luminate de gloria Lui, strălucind ca faţa lui Moise când a coborât de pe Sinai.
În acele clipe, mă așteptam să închei viața. Citisem că, în timpul din urmă, cei care nu vor face faţă persecuţiei vor fi trecuţi la odihnă. Şi mă gândeam că eu poate fac parte dintre aceştia. Copiii au venit la spital să mă viziteze. Îmi făceam mari griji cu privire la ei. Cine va avea grijă de copiii mei? Mă uitam la ei de parcă nu-i mai văzusem de multă, foarte multă vreme.
De multe ori, oamenii nu îndrăznesc să facă ceea ce visează pentru că ei ştiu că pe drumul spre succes nu există scurtături. Ne-ar plăcea ca, dintr-odată, toate visurile noastre să devină realitate. Dar lucrurile nu funcţionează astfel. Walt Disney spunea: „Sper să nu uităm niciodată un singur lucru: că totul a început cu un şoricel.” Fă primul pas!
