articole pentru

Arhiva Anuală: 2016
A

Gândul de dimineață – 19.12.2016 – solascriptura.ro

 „A venit la El un lepros, care s-a aruncat în...

Planurile lui Dumnezeu

Dumnezeu ştie de ce avem nevoie şi ne călăuzeşte în locul în care Îi putem sluji cel mai bine. Dumnezeu are planuri de prosperitate pentru tine. Să ai o zi binecuvântată, încrezându-te în El!

Activitatea celor răscumpărați în timpul mileniului

Împreună cu Hristos, sfinții îi judecă pe cei răi, raportând faptele lor la codul de legi, Biblia, şi hotărând în dreptul fiecărui caz în funcţie de faptele făcute în timpul vieţii. Pedeapsa pe care cei nelegiuiţi trebuie să o suporte este măsurată după faptele lor şi este scrisă în dreptul numelui lor în cartea morţii.

Chemarea lui Dumnezeu pentru mine

Influenţa lui Satana se exercită necontenit asupra oamenilor, ca să le tulbure simţurile, să stăpânească mintea pentru rău. Ori de câte ori se leapădă invitaţia Mântuitorului, oamenii se supun lui Satana. Unica siguranţă împotriva puterii lui se află în prezenţa lui Isus.

Un Dumnezeu al imposibilului

Fiecare avem slăbiciunile şi defectele noastre. Dar te-ai gândit vreodată că acestea fac parte dintr-un plan divin? Dumnezeu are nevoie de slăbiciunile tale! Limitările tale sunt oportunităţile lui Dumnezeu, El putând să transforme dezavantajele în avantaje. Dumnezeu nu are nevoie de abilităţile noastre. El are nevoie de disponibilitatea noastră.

Gândul de dimineață – 18.12.2016 – solascriptura.ro

 „În Iope, era o uceniţă numită Tabita, nume care, în...