Devoțional Zilnic
D

Privește minunile Lui!

Neascultarea a închis poarta spre o cantitate enormă de cunoştinţe care ar fi putut fi dobândite din Scripturi. A înţelege Scripturile înseamnă a asculta de poruncile lui Dumnezeu. Scripturile nu trebuiesc adaptate pentru a corespunde prejudecăţii şi suspiciunii oamenilor.

Singura regulă de credință

Dumnezeu ne arată în Cuvântul Său care este toată datoria omului şi noi nu trebuie să ne lăsăm îndepărtaţi de la marele standard al neprihănirii. El L-a trimis pe unicul Lui Fiu ca să fie exemplul nostru şi ne-a poruncit să-L ascultăm şi să-L urmăm.

Hrana sufletului

Biblia este Cartea cărţilor. Dacă iubiţi Cuvântul lui Dumnezeu, cercetându-l când aveţi ocazia, ca să puteţi intra în posesia comorilor lui preţioase şi să fiţi cu totul destoinici pentru orice lucrare bună, atunci veţi putea fi siguri că Isus vă va atrage către El.

Pentru oameni obișnuiți

Niciun alt studiu nu este atât de eficient pentru întărirea intelectului, cum este studiul Scripturilor. Nicio altă carte nu este atât de capabilă să înalţe gândurile şi să confere putere facultăţilor intelectuale aşa cum este Biblia, prin adevărurile ei vaste şi înnobilatoare.

Pericolul încrederii în sine

Gândurile trebuie centrate asupra lui Dumnezeu. Trebuie să depunem efort serios pentru a birui tendinţele rele ale inimii fireşti. Eforturile noastre, perseverenţa şi tăgăduirea noastră de sine trebuie să fie direct proporţionale cu valoarea infinită a ţelului urmărit. Numai biruind aşa cum a biruit Hristos vom câştiga cununa vieţii.

Efectele recunoștinței și laudei

Nimic altceva nu are o tendinţă mai mare de a promova sănătatea trupului şi a sufletului decât o are spiritul de recunoştinţă şi laudă. A ne împotrivi melancoliei, gândurilor şi sentimentelor de nemulţumire este o datorie clară - tot aşa cum a ne ruga este o datorie.

Teorii periculoase

În ziua de azi, pătrund în instituţiile de învăţământ şi în bisericile de pretutindeni învăţături spiritiste care subminează credinţa în Dumnezeu şi în Cuvântul Său. Teoria că Dumnezeu ar fi o energie răspândită peste tot în natură este primită de mulţi care mărturisesc a crede în Scripturi;

Ofensator pentru alții

Tutunul este o otravă lentă, insidioasă, dar extrem de nocivă. În orice formă e folosit, îşi pune amprenta asupra organismului; este cu atât mai periculos cu cât efectele lui sunt lente şi la început abia perceptibile. El excită nervii şi apoi îi paralizează. Slăbeşte şi întunecă creierul.

Drumul spre alcoolism

Îmbătarea este produsă de vin, bere sau cidru tot atât de neîndoielnic cum este produsă de băuturile mai tari. Consumul acestor băuturi stârneşte gustul pentru unele mai tari şi aşa se instalează obiceiul de a bea. Consumul moderat de alcool este şcoala în care se formează oamenii pentru o carieră de beţiv.

Nu atinge, nu gusta!

Mamele au de lucru în a-şi ajuta copiii să-şi formeze obiceiuri corecte şi gusturi curate. Educaţi apetitul; învăţaţi-i pe copii să deteste stimulentele. Creşteţi-vă copiii aşa încât să aibă tăria morală de a se împotrivi răului care îi înconjoară. Învăţaţi-i că nu trebuie să se lase dominaţi de alţii, că nu trebuie să cedeze înaintea influenţelor puternice, ci să-i influenţeze pe alţii în bine.