Fiul lui Dumnezeu stă cu braţele deschise ca să-l primească pe tatăl familiei umane - cel pe care l-a creat, care a păcătuit împotriva Creatorului Său şi pentru păcatul căruia Mântuitorul poartă în trupul Său semnele răstignirii. Când zăreşte urmele cuielor, Adam nu cade pe pieptul Domnului său, ci, în umilinţă, se aruncă la picioarele Sale.
Drepţii care sunt în viaţă vor fi transformaţi „într-o clipă, într-o clipeală din ochi” (1 Corinteni 15:52). La glasul lui Dumnezeu, au primit un corp nou. Acum sunt făcuţi nemuritori şi, împreună cu sfinţii înviaţi, sunt ridicaţi pentru a-L întâlni pe Domnul lor în atmosfera planetei Pământ.
Păcatul a desfigurat şi aproape a şters imaginea divină, dar Hristos a venit să restaureze ceea ce fusese pierdut. El ne va schimba corpurile degenerate şi le va face asemenea corpului Său glorios. Trupul muritor, degradat, cândva mânjit de păcat şi lipsit de orice frumuseţe, devine perfect, frumos şi nemuritor. Toate defectele şi diformităţile sunt lăsate în mormânt.
Respingerea principiilor divine a făcut să ţâşnească mii de izvoare de răutate, discordie, ură, nelegiuire, până când pământul a devenit un vast câmp de luptă, o cloacă de decadenţă. Aceasta este priveliştea pe care o văd acum cei care au respins adevărul şi au ales să trăiască în eroare.
Cei care au luat în râs afirmaţia Sa că este Fiul lui Dumnezeu amuţesc acum. Iată-l pe arogantul Irod, care I-a dispreţuit titlul regal şi le-a poruncit soldaţilor să-L încoroneze ca împărat! Iată-i pe cei care, cu mâini profane, I-au pus pe umeri mantia de purpură, pe frunte, coroana de spini, iar în mână, acea imitaţie de sceptru.
Cântarea îngerilor încetează şi urmează o tăcere înfricoşătoare. Apoi, vocea lui Isus se aude zicând: „Harul Meu vă este de ajuns.” Feţele celor drepţi se luminează şi bucuria le umple inimile. Îngerii îşi reiau cântecul pe un ton mai înalt, apropiindu-se şi mai mult de pământ.
Vocea lui Dumnezeu se aude din cer, anunţând ziua şi ceasul venirii lui Isus, precum şi legământul veşnic cu poporul Său. Cuvintele Sale se rostogolesc pe pământ ca bubuiturile unor tunete puternice. Israelul lui Dumnezeu ascultă cu ochii pironiţi în sus. Feţele le sunt luminate de gloria Lui, strălucind ca faţa lui Moise când a coborât de pe Sinai.
Cei care cu puţin timp înainte erau atât de îndrăzneţi, de lăudăroşi şi de sfidători şi atât de cruzi cu credincioşii care au păzit poruncile lui Dumnezeu sunt acum copleşiţi de groază şi se cutremură de frică. Bocetele lor acoperă zgomotul elementelor naturii.
La miezul nopţii, Dumnezeu îşi manifestă puterea, eliberându-Şi poporul. Soarele apare strălucind în toată puterea lui. Se arată apoi semne şi minuni, într-o succesiune rapidă. Păcătoşii privesc această scenă cu groază şi uimire, în timp ce neprihăniţii privesc cu o solemnă bucurie semnele eliberării lor.
Copiii lui Dumnezeu - unii în celulele închisorilor, alţii ascunşi în păduri şi munţi - se roagă pentru protecţie divină, în timp ce oameni înarmaţi, îndemnaţi de îngerii răi, se pregătesc să-i ucidă. Acum, în acest ceas de pericol extrem, Dumnezeu va interveni şi-i va scăpa pe aleşii Săi.
