Toată dragostea părintească transmisă din generaţie în generaţie, toate izvoarele tandreţii răsărite în sufletele fiinţelor umane nu sunt decât nişte mici pâraie pe lângă oceanul nemărginit atunci când sunt comparate cu dragostea infinită şi inepuizabilă a lui Dumnezeu.
Atunci cei care au păzit poruncile lui Dumnezeu vor respira viaţă şi energia nemuritoare la umbra pomului vieţii; iar de-a lungul secolelor nesfârşite, locuitorii lumilor necăzute vor vedea în această grădină a desfătării o mostră din lucrarea desăvârşită a creaţiei lui Dumnezeu, neatinsă de blestemul păcatului.
Păcătoşii sunt pedepsiţi „după faptele lor”. Păcatele celor drepţi fiind transferate asupra lui Satana, el trebuie să sufere nu numai pentru propria revoltă, ci pentru toate păcatele pe care copiii lui Dumnezeu le-au comis din cauza lui. Pedeapsa lui este cu mult mai mare decât a celor pe care i-a înşelat. După ce toţi cei care au decăzut în urma minciunilor lui au pierit, el încă mai trăieşte şi continuă să sufere.
Nicio limbă nu poate descrie, nicio pană nu poate zugrăvi puterea şi maiestatea lui Hristos. Gloria Tatălui celui veşnic îl învăluie pe Fiul Său. Strălucirea prezenţei Sale umple cetatea lui Dumnezeu şi se răsfrânge dincolo de porţi, cuprinzând tot pământul.
Împreună cu Hristos, sfinții îi judecă pe cei răi, raportând faptele lor la codul de legi, Biblia, şi hotărând în dreptul fiecărui caz în funcţie de faptele făcute în timpul vieţii. Pedeapsa pe care cei nelegiuiţi trebuie să o suporte este măsurată după faptele lor şi este scrisă în dreptul numelui lor în cartea morţii.
Aici urmează să fie locuinţa lui Satana şi a îngerilor răi timp de 1 000 de ani. Limitat la planeta Pământ, el nu va avea acces la alte lumi, pentru a-i ispiti şi a-i tulbura pe cei care n-au căzut niciodată. În acest sens este el „legat”. Nu mai există nimeni asupra căruia să-şi exercite puterea. Este oprit cu totul din lucrarea de amăgire şi ruină, care a fost singura lui plăcere vreme de atâtea secole.
Toate lucrurile neclare ale experienţei vieţii vor fi atunci clarificate. Acolo unde nu distingeam decât confuzie şi dezamăgire, ţeluri spulberate şi planuri zădărnicite, vom vedea un scop grandios, amplu, victorios, o armonie divină.
Creatorul tuturor lumilor, Judecătorul tuturor destinelor, a renunţat la slava Sa şi S-a umilit din dragoste pentru om - iată ce va provoca pentru totdeauna uimirea şi adorarea universului! Când cei mântuiţi Îl privesc pe Salvatorul lor şi văd gloria eternă a Tatălui strălucindu-I pe faţă, când privesc tronul Său veşnic şi ştiu că împărăţia Sa nu va avea sfârşit, izbucnesc în cântarea entuziastă.
Cu mintea noastră mărginită, putem medita cu adâncă sinceritate la ruşinea şi slava, viaţa şi moartea, dreptatea şi mila care se întâlnesc la cruce. Totuşi nici cu cea mai mare încordare a puterilor noastre mintale nu vom reuşi să înţelegem deplina ei semnificaţie. Lungimea şi lăţimea, adâncimea şi înălţimea iubirii răscumpărătoare sunt înţelese doar în mod limitat.
Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete, nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor
