Dacă ai ajuns la concluzia că Biblia este o carte plictisitoare şi ai lăsat-o să adune praf pe vreo poliţă, ia-ţi câteva minute pe zi în care să studiezi câteva pasaje dintre cele care descriu viaţa lui Isus, invitând pe Dumnezeu să-ţi iasă în întâmpinare şi să facă cu tine ceea ce crede El că este necesar pentru a ţi se aprinde interesul pentru lucrurile spirituale.
Înţelegerea adevărului biblic nu depinde de puterea intelectului exercitată în direcţia unor căutări intense, ci de o sete reală după neprihănire. Dar cine poate dovedi sete după neprihănire? Numai o persoană convertită. Nimeni nu va tânji după neprihănire, decât dacă este născut din nou.
Persoana care nu-L caută pe Dumnezeu în mod continuu nu poate fi în legătură cu cerul. Singurul scop al vieţii devotionale este ca noi să-L căutăm pe Isus. Noi Îl căutăm pe Isus prin Cuvântul Său şi prin rugăciune, şi alegem materialul potrivit pentru studiu cu acest obiectiv în minte.
Dacă o persoană nu ştie cum să stea cu Maria la picioarele lui Isus pentru a cunoaşte în mod personal dragostea şi bunătatea Lui, acea persoană se va aşeza pe scaunul lui Simon şi va folosi cele Zece Porunci ca pe o armă. Legea şi evanghelia trebuie să meargă împreună.
Scopul primordial al vieţii devoţionale este părtăşia cu Isus. Noi vorbim, umblăm şi comunicăm cu El pentru a fi părtaşi cu El. Şi în cele din urmă, în virtutea acestei părtaşii noi vom deveni asemenea Lui.
Noi nu suntem mântuiţi prin trăirea unei vieţi devoţionale. Noi suntem mântuiţi prin acceptarea iniţială şi continuă a sacrificiului săvârşit de Hristos în favoarea noastră. Noi suntem mântuiţi pentru părtăşie, comuniune şi legătură cu Dumnezeu.
Mântuirea prin credinţă este bazată pe principiul troleibuzului, şi nu pe principiul bateriei. Există putere numai atâta vreme cât există legătura cu firele de sus. Nimeni nu poate avea o viaţă de credinţă vie şi dinamică în lipsa unei legături zilnice cu Dumnezeu.
În problemele noastre zilnice, noi ar trebui să fim atenţi ca nu cumva să uităm de Isus şi să ne vedem de treburi fără să fim măcar conştienţi de asta. Când ne lăsăm atât de antrenaţi în treburi pământeşti încât nici nu ne mai gândim la El, noi suntem deja separați de Isus.
Viaţa devoţională nu este o sticlă la care i se poate pune dop. Noi nu putem să-L încuiem pe Dumnezeu într-o cutie şi apoi să plecăm şi să ne vedem de treburile zilei. Scopul devoţiunii zilnice este de a-mi forma obiceiul să invit prezenţa lui Dumnezeu în orice aspect al activităţii mele.
Viaţa noastră spirituală începe când noi venim la Dumnezeu pentru prima oară, şi acceptăm neprihănirea Lui în schimbul păcatelor noastre. Viaţa noastră spirituală continuă şi se dezvoltă prin reînnoirea zilnică a consacrării noastre şi prin petrecerea zilnică a unui timp special de comuniune cu El.
