Credința autentică în Domnul Isus duce la lepădare de sine, însă oricât de înaltă ar fi mărturisirea de credință, dacă eul este înălțat și îngăduit, credința lui Isus nu este în inimă. Adevărații creștini dovedesc printr-o viață de consacrare zilnică faptul că ei au fost cumpărați cu un preț și că ei nu sunt ai lor.
Noi nu trebuie să ne încredem în credința noastră, ci în făgăduințele lui Dumnezeu. Când ne pocăim de călcările de lege din trecut și ne hotărâm să fim supuși în viitor, noi trebuie să credem că Dumnezeu, în virtutea meritelor Domnului Hristos, ne acceptă și ne iartă păcatele.
Putem avea oare iubirea Domnului Isus Hristos în inima noastră și această iubire să nu se reverse în afară și spre cei din jurul nostru? Ea nu poate exista acolo fără să dea mărturie că este acolo. Se va da pe față prin cuvinte, chiar prin expresia feței.
Caracterul nu se obține dobândind o educație. Caracterul nu se obține prin adunarea de bogății sau onoruri lumești. Caracterul nu se dobândește încercând să-i facem pe alții să ducă lupta vieții în locul nostru. Pentru caracter trebuie să depunem efort, să luptăm pentru el.
Creștinul trebuie să-și reprezinte Stăpânul prin orice faptă, să facă astfel ca slujirea Lui să fie atractivă. Nimeni să nu facă din religie ceva respingător, fiind mereu mohorât, vorbind numai despre încercările și greutățile lui, despre lepădarea de sine și sacrificiile pe care le face.
Suntem înclinați să fim egoiști și să ne închidem inimile nefăcând fapte generoase. Prin cerința de a aduce daruri în momente dinainte stabilite, Domnul a avut în vedere ca dăruirea să devină un obicei, și acesta să fie considerat o datorie creștină. Inima, deschizându-se prin dăruire, nu trebuia să se închidă și să devină egoistă, rece.
Întrebarea multor inimi este: Cum pot să găsesc fericirea? Nu trebuie să facem din aceasta obiectivul vieții noastre, să trăim ca să fim fericiți, însă cu siguranță vom găsi fericirea dacă vom merge pe cărarea unei ascultări umile. Apostolul Pavel era fericit.
Și creștinii pot câștiga un premiu, răsplata credincioșiei, la sfârșitul cursei. Dacă este câștigat premiul, bunăstarea lor viitoare este asigurată; o greutate veșnică de slavă îi așteaptă pe cei biruitori.
Cei care au o relație cu Dumnezeu să se roage stăruitor și cu credință și să nu se oprească aici, ci să lucreze tot atât cât se roagă pentru curățirea bisericii. Timpul prezent are nevoie de oameni consecvenți în privința scopurilor pe care le au, de bărbați și femei care nu vor fi afectați și nu se vor supune niciunei influențe nesfinte.
Biblia nu este studiată atât cât ar trebui: ea nu este făcută regula vieții. Dacă preceptele ei ar fi urmate cu conștiinciozitate și ar fi făcute temelia caracterului, ar exista mai multă credincioșie în scopuri pe care niciun demers omenesc și niciun fel de speculație nu ar putea-o influența.
