Toți cei care s-au familiarizat, prin cunoașterea din proprie experiență, cu iubirea și mila plină de duioșie a Tatălui nostru ceresc vor răspândi lumină și bucurie oriunde s-ar afla. Prezența și influența lor vor fi pentru cei din preajma lor ca mireasma florilor parfumate, deoarece ei sunt legați de Dumnezeu și de cer.
Adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu trebuie lăsate să lucreze asupra noastră, iar noi trebuie să le preluăm. Dacă facem acest lucru, ele vor avea o influență sfințitoare asupra vieților noastre; ne vor ajuta să ne pregătim pentru împărăția slavei.
Întâlniți-vă în jurul crucii de pe Calvar cu umilință și lepădare de sine. Și, când stați acolo, în fața crucii, și Îl priviți pe Prințul ceresc murind pentru voi, vă puteți oare împietri inima și să spuneți: „Nu, nu am nimic de dat”? Dumnezeu vă va binecuvânta dacă faceți tot ce puteți mai bine.
Dacă creștinii fac prea mult caz de faptul că este aspră calea pe care merg, atunci ei ajung să facă din ea una mai grea decât este de fapt. Însă, dacă țin cont de locurile strălucitoare de pe cale, sunt recunoscători pentru orice rază de lumină și au în vedere răsplata bogată care-i așteaptă la sfârșit de alergare, în loc să tot murmure și să se plângă, ei vor avea o față veselă.
Hristos a lansat o invitație către toți cei trudiți și împovărați să vină la El pentru a găsi odihnă. Prin toate necazurile lor, creștinii au multă mângâiere, iar dacă trec prin boli de lungă durată, însoțite de multă durere, înainte de a închide ochii în moarte, ei pot suporta toate acestea pentru că sunt în legătură cu Răscumpărătorul lor.
Mândria și îngâmfarea, când sunt comparate cu umilința și blândețea, denotă cu adevărat slăbiciune. Tocmai blândețea Mântuitorului nostru și gesturile Sale simple și modeste au fost cele care L-au făcut să cucerească inimile oamenilor.
Judecătorul cel drept nu respinge pe niciunul din cei ce vin la El cu căință. El are mai multă plăcere în biserica Sa, care se luptă cu ispite aici jos, decât în oștirea impunătoare de îngeri care înconjoară tronul Său. Nicio rugăciune sinceră nu este trecută cu vederea.
Prin omul lovit, rănit și lipsit de tot ce avea este reprezentat omul păcătos. Familia omenească, neamul pierdut, este întruchipat prin cel în suferință, lăsat gol, însângerat și lipsit de tot ce avea. Domnul Isus ia propria Lui haină a neprihănirii și îl acoperă pe om, astfel încât oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.
Domnul Isus știa că iudeii îi considerau ca semeni ai lor doar pe cei din națiunea lor, iar pe cei dintre neamuri îi priveau cu dispreț, numindu-i câini, netăiați împrejur, necurați și întinați. Însă pe samariteni îi disprețuiau mai mult decât pe alții...
Cât de frumoasă este această pildă pentru că arată ce primire îi face Tatăl ceresc fiecărui suflet care se pocăiește! Cât de mult se bucură ființele cerești când văd suflete întorcându-se în casa Tatălui lor! Păcătoșii nu vor întâmpina reproșuri, mustrări, nimic care să le aducă aminte de nevrednicia lor. Tot ce li se cere este pocăința.
